vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj. ISJ a anunţat rezultatele simulărilor de la Evaluarea Națională și BAC

Inspectoratul Școlar Județean Dolj a anunţat rezultatele simulării județene a examenului de bacalaureat național pentru elevii din clasele terminale.

Organizarea simulărilor județene a urmărit familiarizarea elevilor cu rigorile examenului, optimizarea rezultatelor obținute de către elevii din învățământul preuniversitar doljean la finalul studiilor gimnaziale/liceale, dar și conștientizarea acestora privind pregătirea temeinică și importanța accesării unui traseu profesional de succes. 

Simularea examenului național de bacalaureat s-a desfășurat în 44 unități de învățământ care școlarizează elevi – nivel liceal – din județul Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La proba de limba și literatura română au participat 3.931 de elevi, rezultând o prezenţă de 80,76%.
Au fost obţinute 21 note de 10 (8 – Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova, 6 – Colegiul Național ”Carol I” Craiova, 3 – Colegiul Național ”Elena Cuza” Craiova, 2 – Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan” Craiova, 1 – Liceul Teoretic ”Ctin Brâncoveanu” Dăbuleni, 1 – Liceul Teoretic ”Independența ”Calafat”).
În două unități școlare niciun elev nu a obținut nota 5.

Cele mai bune rezultate au fost obținute la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” Craiova (92,23%), Liceul „Voltaire” Craiova (89,16%) şi Liceul Teoretic „Henri Coandă” Craiova (86,15%).

La proba de matematică sau istorie au participat 3.931 de elevi, rezultând o prezenţă de 78,04%. Patru candidați au fost eliminați.

Au fost obţinute 23 de note de 10 la Istorie (10 – Liceul Teoretic ”H. Coandă” Craiova, 7 – Colegiul Național ”Frații Buzești” Craiova, 4 – Liceul Teoretic ”Independența ”Calafat, 1 – Colegiul Național ”Elena Cuza” Craiova, 1 – Liceul Teoretic ”Tudor Arghezi” Craiova) şi trei note de 10 la Matematică (2 – Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan Velovan” Craiova, 1 – Colegiul Național ”Carol I” Craiova).

În cinci unități școlare niciun elev nu a obținut nota 5.

Cele mai bune rezultate au fost obținute în următoarele unități școlare: Colegiul Naţional „Elena Cuza” Craiova (84,46%), Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” Craiova (82,68%), Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova(80,00%).

Rezultatele la simularea judeţeană vor fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor.

Politica