vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ungaria propune să găzduiască tratative Rusia-Ucraina

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că țara sa ar fi dispusă să găzduiască tratative între Rusia și Ucraina. Acesta a spus că responsabilitatea pentru încheierea războiului revine, în primul rând, părții ruse, potrivit BBC.

Orban a avut, în trecut, relații strânse cu președintele Putin. A avut 11 întâlniri în ultimii 12 ani, cea mai recentă fiind în urmă cu o lună la Moscova.

Guvernul lui Viktor Orban a avut relații tensionate cu Ucraina, din cauza unei legi despre care guvernul spune că discriminează lingvistic marea minoritate maghiară din Ucraina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În această dimineață, în timp ce a vizitat un centru de primire a refugiaților de la Beregsurany, la granița Ungaria-Ucraina, acesta a spus că are un mesaj pentru refugiații veniți în Ungaria, dar pentru președinții Zelenski și Putin nu are niciun mesaj.

„Nu am un mesaj pentru nimeni. Am un mesaj doar pentru acei refugiați care sunt aici”, a răspuns Orban.

„Ungaria este un bun prieten al Ucrainei și al poporului ucrainean. Dacă au nevoie de ajutor aici, se pot baza pe noi. Nu cred că liderii au nevoie de niciun mesaj și sfat din partea mea. Sunt băieți mari și știu mai bine decât mine ce ar trebui făcut. Ce este dorința maghiară, nu este un sfat, nu un mesaj. Doar o dorință din inima mea. Pace, vă rog, pace”, a afirmat Orban.

Guvernul ungar a oferit Budapesta ca loc pentru viitoare discuții de pace între Rusia și Ucraina, ca alternativă la discuțiile la nivel relativ scăzut care au avut deja loc în capitala Belarusului, Minsk.

„Războiul poate fi oprit doar prin negocieri, discuții de pace și încetarea focului”, a spus Orban.

Politica