vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Elevii cer vacanță inter-semestrială

Nemulțumiți de structura anului școlar, o parte dintre elevi au mers alături de părinți la Ministerul Educației să ceară vacanță inter-semestrială.

„Toți profesorii vor cât mai mult de la noi și noi trebuie să învățăm pentru toate materiile și mi se pare uneori o amestecătură totală și nu mai înțelege elevul ce trebuie să facă”, spune o elevă.

„Trebuia să ne țină și pe noi până pe 10. Mai bine nu ne puneau vacanța de două săptămâni și ne lăsau vacanța asta”, a adăugat alta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Și profesorii recunosc că va fi un semestru solicitant.

„Elevii vor fi epuizați la sfârșitul acestui an școlar, un semestru foarte lung, un semestru care presupune simulările pentru examenele naționale, chiar examenele în sine, pregătirea suplimentară”, spune Corina Popa Stavri, profesor.

Nemulțumiți de structura anului școlar sunt și părinții.

„Am avut la sfârșitul lui octombrie o vacanță ilogică, care nu a ținut cont de nicio regulă nici în ceea ce privește procesul de învățare, nici din perspectiva problemelor legate de Covid. Acum, copiii noștri au fost obligați să vină la școală, deși ar mai fi fost o săptămână de vacanță”, a declarat Corina Atanasiu, reprezentant al Asociației „Părinții cer schimbare”.

Școala a reînceput doar pentru elevii de gimnaziu și liceu, însă în școli au fost teste de salivă numai pentru o primă testare. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate a reușit să cumpere înainte de vacanță încă 5 milioane de teste antigen pe bază de salivă, scrie digi24.ro

„Teste au fost, pentru că au reluat cursurile doar elevii de gimnaziu și liceu. Daca am fi reluat cu învățământul primar, n-ar fi ajuns. Pentru a doua testare din această săptămână, așteptăm precizări de la DSU cu privire la livrare”, a spus Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației.

Preșcolarii și elevii din clasele primare vor reveni la cursuri din 10 ianuarie. Pentru ei vacanța de iarnă a rămas nemodificată pentru că au fost trimiși doar pentru o săptămână în vacanță forțată în noiembrie. Pentru toți elevii urmează o perioadă de 15 săptămâni consecutive de cursuri, până pe 14 aprilie când va începe vacanța de Paște.  

Structura semestrului al II-lea

3/10 ianuarie 2022 – 14 aprilie 2022 – cursuri
15 aprilie 2022 – 1 mai 2022 – vacanța de Paște
2 mai 2022 – 10 iunie 2022 – cursuri
11 iunie 2022 – data din septembrie 2022 la care încep cursurile

 

Politica