vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mituri și semnificații de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil!

Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil se sărbătorește în fiecare an, la 8 noiembrie, de către creștinii ortodocși și greco-catolici. Este sărbătoarea pe care Biserica o dedică îngerilor. Aceștia sunt duhuri slujitoare şi au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a creat, spune arhimandritul Ilie Cleopa (vol. „Predici la praznice împărăteşti şi sfinţi de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996).

Soborul Sfinţilor Îngeri este sărbătorit în luna noiembrie, care este a noua lună după luna martie, întâia de la zidirea lumii, pentru că în număr de nouă sunt alcătuite şi cetele îngereşti, pe care le-a făcut cunoscute Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

În Legea Veche (Biblia – Vechiul Testament) cultul îngerilor a fost câteodată asimilat credinţelor păgâne şi eretice, aceşti fiind cinstiţi împreună cu soarele, luna şi stelele, despre care se credea că au suflet viu: „Şi au părăsit toate poruncile Domnului Dumnezeului lor şi au făcut chipurile turnate a doi viţei şi au aşezat Aşere şi s-au închinat la toată oştirea cerului şi au slujit lui Baal (IV Regi 17,16).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dar şi în vremea Sfinţilor Apostoli, s-au aflat eretici care se lăudau cu mândrie că urmează îngerilor prin înfrânare şi prin viaţa lor cea curată şi învăţau a se da aceeaşi închinăciune îngerilor ca şi lui Dumnezeu. De asemenea, existau alţii care considerau că îngerii sunt mai presus de Hristos.

Biserica creştină a înlăturat o astfel de credinţă rătăcită a închinării la îngeri, instituind dreapta credinţă şi vrednica cinstire a sfinţilor îngeri, ca unor slujitori ai lui Dumnezeu şi păzitori ai neamului omenesc. Chiar şi în locurile unde astfel de erezii se manifestau puternic a început a se săvârşi cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici mari în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor.

Treapta Începătoriilor, Arhanghelilor şi Îngerilor, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, este ierarhia cea mai de jos şi mai aproape de noi. Dintre aceştia, primii se numesc Începătorii pentru că sunt mai mari peste îngerii cei mai de jos, rânduindu-i spre împlinirea dumnezeieştilor porunci. Lor le este încredinţată îndreptarea a toată lumea şi păzirea împărăţiilor şi a domniilor, a neamurilor şi a limbilor. Fiecare împărăţie, neam şi limbă are păzitorul şi îndreptătorul ei, un înger din această ceată cerească.

Arhangheli se numesc cei mari şi vestitori de bine, cei care descoperă cunoştinţa voii lui Dumnezeu şi înţelegerile pe care le primesc ei de la cetele cele mai de sus, pentru ca să le vestească îngerilor şi oamenilor.

Voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, rânduiţi de Dumnezeu ca nişte credincioşi slujitori ai Lui.

În vremea în care Lucifer a greşit în cer şi împreună cu el a început să cadă mulţime de îngeri, atunci când toate puterile cereşti erau tulburate, Arhanghelul Mihail a stat în mijloc şi a strigat cu glas mare: „Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu” (Vieţile Sfinţilor).

Din acea clipă a încetat căderea îngerilor, iar primul înger, cel care stătea în locul cel dintâi, în prima ceată, împreună cu toate cetele cereşti, a început a slăvi Sfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta” (Vieţile Sfinţilor).

Această conglăsuire a sfinţilor îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună şi cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime.

Sfântul Arhanghel Mihail este denumit în cântările Bisericii Ortodoxe „Mare Voievod” sau „Arhistrateg al puterilor cereşti”. El este înfăţişat în iconografia bisericească în chip de oştean purtând o sabie de foc, semn că el vesteşte dreptatea Lui Dumnezeu şi îi apără pe credincioşi. De multe ori este înfăţişat călcându-l în picioare pe diavol, reprezentat în chipul unui dragon.

În Vechiul Testament, Sfântul Arhanghel Mihail s-a arătat lui Iosua Navi şi profetului Daniel. Sfinţii Părinţi ai Bisericii spun că Sfântul Arhanghel Mihail a mers înaintea evreilor în timpul exodului din Egipt, el i-a păzit pe cei trei tineri evrei aruncaţi în cuptorul de foc pentru că nu au vrut să se închine idolilor şi tot el s-a certat cu diavolul pentru trupul lui Moise.

Sfântul Arhanghel Gavriil este binevestitorul Naşterii Domnului şi al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Tot Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit naşterea Fecioarei Maria. El a hrănit-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Sfânta Sfintelor. În Minei se precizează că există mărturii cum că Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a prăvălit piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi a şezut deasupra ei.

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt îngerii cei mai cunoscuţi nouă şi apar foarte des în textele Sfintei Scripturi.

În folclorul românesc, se spune că Arhanghelii Mihail și Gavril sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte. Ei sunt asistenți la Judecată de apoi, ard păcatele lumești și purifică conștiințele oamenilor. Arhanghelul Mihail păzește la căpătâiul omului muribund și-i apară sufletul să nu i-l fure Satana.

Ciobanii și proprietarii oilor fac turtă mare din mălai, numită “turtă arieților” (berbecilor), pentru a spori fecunditatea oilor.

Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografie în haine de ostaș, având în mână o sabie de foc. Este rânduit de Dumnezeu ca dreptatea Sa să biruiască în istoria mântuirii. El este cel care, în momentul căderii unor îngeri a strigat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, restabilind ordinea. Potrivit Tradiției, la Judecata de Apoi, morții vor învia la glasul trâmbiței sale.

Sfântul Arhanghel Gavriil este purtătorul veștii milei dumnezeiești față de oameni. El a vestit că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc.

În icoane apare în veșminte sacerdotale, purtând în mână ori un crin, semnul veștii celei bune, ori o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că el este mesagerul mântuirii umanității.

Obiceiul este ca, de Sfinţii Mihail şi Gavril, să se aprindă lumânări atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morți fără lumânare sau dispăruţi în împrejurări năprasnice.

De asemenea, în ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril – despre care se crede că iau sufletele oamenilor când mor – se făcea marea pomenire pentru toţi morţii din familie.

Conform credinţei populare, în această zi de sărbătoare nu se lucrează, întrucât cine nesocoteşte această regulă se va chinui înainte de moarte.

Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române. Motivul pentru care Jandarmeria Română i-a ales pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să ii ocrotească este faptul că cei doi conducători ai oștilor cerești sunt simboluri ale luptei împotriva răului.

Politica