miercuri, mai 8, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dascălii nu vor mai putea preda și nici nu vor primi salariu fără certificat Covid, în Israel

Profesorii din Israel sunt obligați să prezinte certificatul verde Covid, iar cei care nu îl au sau nu doresc să se testeze nu vor mai putea preda începând cu data de 3 octombrie. 

De asemenea, cadrelor didactice nu li se va permite să ţină cursuri online şi nici nu vor primi salariu, a anunțat, joi, Ministerul Educaţiei.

Începând cu 3 octombrie certificatele verzi vor fi valabile doar şase luni după a doua vaccinare. După aceea, profesorii trebuie să primească o a treia doză de vaccin anti-COVID-19. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Certificatul verde atestă că o persoană a fost vaccinată sau s-a vindecat de COVID-19.

Israelul încearcă să crească rata de vaccinare stagnantă şi să ajungă la scepticii privind imunizarea, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de infectare cu coronavirus.

Ministerul Sănătăţii din Israel a raportat joi 5.921 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, mai scrie sursa citată de Agerpres. Până în prezent, în jur de 60% din cei 9,4 milioane de locuitori au fost complet vaccinaţi şi puţin sub 34% au primit a treia doză de vaccin anti-COVID.

Politica