joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/Agregate minerale exploatate ilegal

34 de percheziții au făcut, în această dimineață, polițiștii olteni de la Investigarea Criminalității Economice, într-un dosar de evaziune fiscală. O firmă din Olt este acuzată că ar fi derulat activități miniere ilegal. Prejudiciul se ridică la aproape 3 milioane lei. Descinderi s-au făcut la firme din mai multe județe.

"La data de 16 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 34 de percheziții domiciliare, la sediile unor persoane juridice din județele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș-Severin și Teleorman. "- IPJ Olt

Polițiștii menționează că activitățile s-au desfășurat în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de _evaziune fiscală, executarea de activități miniere fără permis sau licență și continuarea activității după suspendarea acordului de mediu sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu.

„Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 2011-2017, o societate comercială din județul Olt, ar fi desfășurat activități miniere fără permis sau licență și ar fi comercializat agregate minerale după suspendarea acordului de mediu, fără a plăti redevențele miniere datorate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Societatea comercială este bănuită că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 2.861.215 de lei”, conform IPJ Olt.

Concret, firma a excavat ilegal balast folosit în construcții, pe care l-a vândut ulterior.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente.

„Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraș-Severin și Teleorman”, mai menționează IPJ Olt

Politica