vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Asociația Vâlceană a Elevilor le cere membrilor Guvernului să nu voteze proiectul care reglementează decontul navetei

Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită membrilor Guvernului să nu voteze proiectul de OUG care reglementează decontul navetei: „În acest sens, asociațiile de elevi au protestat astăzi în fața Guvernului, respectiv în fața Prefecturilor din județele lor. De asemenea, încurajăm toți elevii din țară să poarte  o banderolă albă, în semn de grevă japoneză”, a transmis AVE.
Mai multe asociații de elevi din țară au transmis o adresă prin care solicită Ministerului Educației și Cercetării să organizeze o dezbatere publică pe conținutul proiectului de ordonanță de urgență.

„Ministerul Educației a publicat agenda ședinței de Guvern din 16 iunie, menționând în cadrul ei și proiectul de OUG care reglementează trecerea navetei în procedură de decont. Solicităm ferm reprezentanților Guvernului să lupte împotriva adoptării ordonanței, având în vedere efectele negative ale acesteia. La momentul actual, Legea nr. 226/2020 prevede gratuitatea la transportul județean. Astfel, elevii se duc și primesc abonamentul gratuit de la operatorii de transport, pe baza carnetului de elev. În ciuda faptului că a trecut peste un an de la promulgarea Legii nr. 226/2020, aceasta nu a fost încă pusă în aplicare, nefiind prevăzut, încă de la elaborarea bugetului de stat, nici măcar 1 leu  pentru transportul elevilor. Ministerul Educației încearcă să se dezică de responsabilitatea sa, creând impresia în spațiul public că problema se va rezolva. Mai mult, proiectul de Ordonanță de Urgență prevede anumite tarife maximale de decontare a navetei. În contextul în care prețul real al navetei diferă față de prețul prevăzut în lege, elevilor le va fi fie decontată naveta parțial, fie nu le va fi decontată deloc, fapt care s-a întâmplat în trecut din cauza HG 863/2016”, se arată într-un comunicat de presă emis de Asociația Vâlceană a Elevilor.
Președintele Asociației Vâlcene a Elevilor, Matei Canavea, consideră că această ordonanță ar avea drept consecință abandonul școlar.

,,Transportul elevilor reprezintă un subiect prioritar în ceea ce privește educația din România, iar din păcate ne confruntăm în continuare cu lipsa totală de interes a Statului Român. Cum o mare dintre elevi au început cursurile fizic, lipsa gratuității transportului pune cu precădere sub semnul întrebării situația elevilor din mediul rural sau a celor cu o situație financiară precară, astfel condamnăm o parte semnificativă dintre elevii României la abandon școlar. Consecințele acestei ordonanțe privează în mod cert elevii de dreptul fundamental la educație și ne forțează să ne opunem încă o dată în fața decidenților care nu conștientizează gravitatea situație”, a spus Matei Canavea, președinte AVE.

Policlinica Buna Vestire Craiova


foto: edupedu.ro

Politica