vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Peste 2.500 de elevi s-au înscris pentru examenul de Bacalaureat

„Examenul maturității” se apropie cu pași repezi, pentru care elevii au avut de îndeplinit condiția înscrierii, depunând la unitățile de învățământ documentele necesare.

La nivelul județului Olt, un număr de peste 2.500 de elevi s-au trecut pe liste pentru Bacalaureat. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Olt, elevii sunt din rândul celor care au finalizat ciclul de 12 clase, cât și din al celor de clasa a XIII-a, notează gazetanoua.ro.

Totodată, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care la examenul din acest an, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, având în vedere „organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, pentru anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul național de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor, respectiv:

·        proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;

·        proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;

·        proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;

·        proba de evaluare a competenţelor digitale.”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Probele scrise ale examenului de Bacalaureat de anul acesta încep pe 28 iunie. Calendarul complet:

28 iunie 2021 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

29 iunie 2021 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

30 iunie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

1 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

5 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12,00 – 18,00

6 – 9 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor

9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale

Politica