vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Virginia, primul stat din sudul SUA care legalizează jointul

Virginia a devenit primul stat din sudul SUA care legalizează folosirea marijuanei în scop recreativ, în cantitate mică.

Senatul şi Camera Reprezentanţilor au votat miercuri în favoarea autorizării ca adulţii să poată deţine marijuana de la 1 iulie, în ciuda opoziţiei energice a aleşilor republicani.

Mai multe state americane, cum sunt New York sau Colorado, au luat măsuri similare, însă Virginia este o deschizătoare de drumuri în Sudul SUA, o regiune care este foarte conservatoare social şi politic, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Persoanele de peste 21 de ani vor putea să deţină legal până la puţin peste 28 de grame de marijuana pentru consum personal şi să cultive de asemenea patru plante pe gospodărie.

Însă fumatul unui joint în spaţiul public nu va fi permis, aşa cum se întâmplă cu consumul de alcool.

Autorizaţiile pentru a produce şi vinde marijuana nu vor fi acordate mai devreme de 1 iulie 2024.

„Legalizarea va duce la dispariţia a mii de infracţiuni minore legate de marijuana în fiecare an, punând capăt unei practici discriminatorii care îi vizează prea des pe locuitorii tineri, săraci şi de culoare din Virginia”, a declarat Jenn Michelle Pedini, o reprezentantă a NORML, una dintre principalele organizaţii de lobby pro-canabis. 

Politica