miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Popii din județ donează sânge pe capete

Preoții mehedințeni, precum și alți clerici din cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, au început să doneze sânge la Centrul de Transfuzii Mehedinți în cadrul unei campanii umanitare. Numai într-o singură zi un număr de 25 de clerici din Protoieria Drobeta a Episcopiei Severinului şi Strehaiei au donat sânge în  cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, al cărei scop este creșterea numărului donatorilor și îmbunătățirea stocurilor de sânge din întreaga țară.
„Vorbim despre o campanie care se desfășoară, la nivelul Patriarhiei Române, încă din anul 2014. Ne-am propus, la fel ca multe dintre instituțiile din țară, să ne implicăm și noi pentru salvarea vieților care, după producerea unor accidente, spre exemplu, sau în timpul intervențiilor chirurgicale, au nevoie de sânge. În general, la centrele de donare, este criză, iar odată cu pandemia, mulți nu au mai venit să doneze sânge de teama infectării cu noul coronavirus. Tocmai, de aceea, noi am decis să intensificăm acțiunile de donare”, a declarat preotul Cosmin Necșoiu, consilier social-media al Episcopiei Severinului și Strehaiei.
„În ultima săptămână, Centrul de Transfuzii Mehedinți s-a confruntat cu o criză de sânge pe grupa ARH pozitiv și am fost nevoiți să solicităm din alte județe, pentru a asigura toate solicitările, care au fost în număr mare. Am apelat la persoanele care ne ajută de obicei, în astfel de situații. Și au răspuns pozitiv apelului nostru preoții din cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, cărora le mulțumim!”, a declarat directorul Centrului de Transfuzii Mehedinți, medicul Mariana Șandru.
Reprezentanții Episcopiei Severinului și Strehaiei spun că aceste campanii de donare de sânge vor continua şi în următoarele săptămâni, prin implicarea preoţilor din toate cele patru protoierii mehedinţene.

Politica