sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Lege aplicată pe pofte! Se reia circul ridicării mașinilor parcate neregulamentar la Severin!

Autoritățile din Severin aplică legea pe pofte și anunță că, de săptămâna aceasta, se vor ridica, din nou, mașinile parcate neregulamentar. Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Poliției Rutiere Severin din cadrul IPJ Mehedinți și lucrătorii de la Poliția Locală vor fi cei care vor pune în aplicare aceste reguli.

„În perioada următoare, lucrătorii Biroului Rutier Drobeta Turnu Severin, în colaborare cu Poliția Locală a municipiului, vor acționa pentru ridicarea autovehiculelor oprite, staționate sau parcate neregulamentar pe raza municipiului. În acest sens, recomandăm deținătorilor de autovehicule și conducătorilor auto să respecte regulile cu privire la oprirea, staționarea și parcarea acestora!”, a declarat agent-șef principal Adrian Staicu, din cadrul Biroului Rutier al IPJ Mehedinți.

Conform legii se interzice staționarea voluntară a vehiculelor:
a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația „Staționarea interzisă” și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
e) în pante și în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația „Staționare alternantă”, în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația „Zona de staționare cu durată limitată” peste durata stabilită.
Însă, este important de precizat că, pe lângă ridicarea mașinii, cei vizați pot să fie și amendați. Astfel, ei vor avea de achitat atât amenda, cât și costurile pe care le au de suportat pentru recuperarea mașinii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica