sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Valeriu Gheorghiță: Începând din 15 martie, programările pentru vaccinare se fac prin lista de așteptare din platformă

Din data de 15 martie, cei care vor dori să se vaccineze într-un anumit centru vor avea la dispoziţie o listă de aşteptare. Oamenii vor fi notificaţi prin SMS şi e-mail în momentul în care se eliberează locuri.

Fiecare persoană va avea 24 de ore să confirme programarea după ce este notificată, dar nu va ști pentru ce tip de vaccin, a declarat, marți, într-o conferință de presă, președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță, care a susținut că în nicio țară nu se poate opta pentru un anumit tip de vaccin.

„Modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară cu programarea care s-a derulat până în acest moment. Fiecare persoană, în momentul în care intră şi îşi creează un cont, va alege opţiunea de a se programa în această listă de aşteptare prin alegerea unui centru de vaccinare. Practic, fiecare centru de vaccinare va avea o listă de aşteptare. Persoana respectivă, respectând aceeaşi modalitate, respectând categoria din care face parte, va trece în această listă de aşteptare. În momentul în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin sms şi prin email şi va avea la dispoziţie acel loc liber pentru 24 de ore, timp în care va confirma programarea”, a precizat Valeriu Gheorghiță, cita de libertatea.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acesta a mai spus că centrele de vaccinare vor fi vizibile doar din lista de așteptare și că, pentru locurile disponibile la programare, vor fi trimise notificări cu respectarea raportului de 75% persoane vârstnice, vulnerabile și 25% angajați din domeniile esențiale.

„Pe locurile care vor rămâne disponibile vom notifica și persoanele din etapa a treia”, a precizat Gheorghiță.


Politica