joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ghişeul.ro a ajuns la 900.000 de utilizatori

Numărul utilizatorilor înscrişi pe platforma de plăţi online Ghişeul.ro a ajuns, marţi, la 900.000, din care peste 130.000 de persoane s-au înregistrat de la începutul acestui an, potrivit datelor publicate de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR).

„În doar 5 săptămâni, numărul utilizatorilor a crescut cu 100.000. Tot mai mulţi români au descoperit că Ghişeul.ro este simplu de utilizat, rapid şi sigur. Mai avem foarte puţin timp până la recordul absolut pentru administraţia publică: un serviciu public va trece de 1 milion de utilizatori! Sunt convins că vom ajunge acolo înainte de 31 martie, data până la care se aplică reducerea de 10% la plata anuală integrală a impozitului pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport pentru persoanele fizice. Creşterea exponenţială a platformei de plăţi online este un rezultat firesc al extinderii serviciilor publice, al înrolării de noi instituţii publice şi al suplimentării tipurilor de plăţi, upgrade-uri pe care le-am realizat anul trecut. Utilizatorii pot achita online peste 300 de servicii publice centrale şi locale, toate cu zero comision”, a declarat Octavian Oprea, preşedintele interimar al ADR.

De la începutul anului, peste 130.000 de utilizatori s-au înscris pe www.ghiseul.ro, echivalentul unei medii constante de aproape 3.000 în fiecare zi, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, începând cu data de 1 ianuarie 2021, prin intermediul platformei s-au efectuat mai mult de 489.000 de tranzacţii, în valoare de peste 153 milioane de lei.

Platforma www.ghiseul.ro, lansată în martie 2011, este un proiect derulat de Autoritatea pentru Digitalizarea României şi susţinut de Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), care oferă posibilitatea contribuabililor de a vizualiza obligaţiile de plată existente şi/sau de a plăti online cu cardul, parţial sau total, taxele şi impozitele locale, precum şi amenzile existente.

Dovada plăţii se primeşte pe e-mail în doar câteva minute de la plata efectivă.

Politica