vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Covid-19. Cursuri online pentru o clasă dintr-o școală craioveană, după infectarea unui elev

O clasă pregătitoare din cadrul Școlii Gheorghe Țițeica din Craiova își va muta cursurile, începând de vineri, strict în mediul online.

Decizia a fost luată de autorități după ce unul dintre elevi a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Băiatul a aflat joi că este infectat cu virusul, iar de vineri, întreaga clasă va face orele în mediul online.

Potrivit DSP Dolj, elevul a primit răspunsul joi, iar măsurile se aplică începând de astăzi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Este vorba despre o clasă pregătitoare de la Țițeica. Toată clasa trece în online, începând de astăzi, pentru 14 zile”, a declarat Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Nu este singurul caz pozitiv de Covid-19, depistat în Craiova de la reluarea cursurilor față în față. Ieri, alți trei elevi au fost depistați ca fiind pozitivi, însă în cazul acestora nu se impune nicio măsură restrictivă, deoarece desfășurau orele în mediul digital.

Și un student de la Medicină a fost confirmat cu coronavirus, însă nici acesta nu a fost fizic la cursuri.

Totodată, un elev care învață la Colegiul Național Ion Minulescu din Slatina a fost confirmat pozitiv, marți,  cu noul coronavirus, motiv pentru care s-a decis închiderea întregii clase și mutarea orelelor în online.

Politica