sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

PSD depune moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu

PSD depune miercuri la Camera Deputaților moțiunea simplă împotriva Ministrului Sănătății, intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”.

Moțiunea a fost anunțată luni, după ședința conducerii PSD, iar marți au avut loc dezbateri cu asociațiile medicilor, cele ale pacienților și cu sindicatele, miercuri urmând a fi depusă la Camera Deputaților, iar săptămâna viitoare va intra în dezbatere, informează g4media.ro.

Liderul Deputaților PSD, Alfred Simonis, a anunțat, în plenul de marțea trecută al Camerei Deputaților, că grupul parlamentar al PSD a depus o solicitare la Biroul permanent prin care îl cheamă în Parlament, la „Ora Guvernului”, pe ministrul Sănătății Vlad Voiculescu, pentru a explica „situaţia spitalelor din România în ceea ce priveşte măsurile preventive, gestionarea şi managementul riscului în saloanele în care sunt amplasate sau utilizate instalaţii de furnizare oxigen pentru pacienţi”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica