Conecteaza-te cu noi

Actualitate

DNA: Călin Popescu Tăriceanu, inculpat în dosarul de luare de mită

Publicat

pe

Călin Popescu Tăriceanu este inculpat în dosarul de luare de mită deschis de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită”, a transmis, luni, DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că există date şi probe din care rezultă că „inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins şi ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanţii unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanţă, în schimbul exercitării atribuţiilor sale în aşa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”.  

„Inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.

Tăriceanu este acuzat că în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță, scrie realitatea.net

În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.

Conform unor surse judiciare, compania de la care Tăriceanu ar fi primit mită este Fujitsu Siemens Computers, de al cărei nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.

În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României. Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft.

Continue Reading