vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

FRH l-a demis pe Burcea! Favorit să-i ia locul: Adi Vasile!

Comisia Tehnică a Federației Române de Handbal a decis, prin vot secret, demiterea selecționerului Bogdan Burcea. Membrii comisiei au înaintat și o listă de înlocuitori, în fruntea ei fiind antrenorul lui CSM București, Adi Vasile.
După un Campionat European foarte slab pentru „tricolore”, marți a venit momentul deciziilor, iar voturile celor 19 persoane din Comisia Tehnică a FRH nu i-au fost favorabile lui Bogdan Burcea.
„S-a dorit să se găsească soluții pentru apropierea naționalei de Olimpiadă. Ședința s-a făcut azi (n.r. – marți) pentru că tuturor ne-a făcut bine să gândim la rece și să luăm deciziile cele mai bune. Actualul staff tehnic nu va continua la lotul național, voturile au fost: 12 voturi împotrivă, 5 pentru păstrarea staff-ului și 2 anulate”- Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
Pentru locul lui Burcea principalul favorit este tehnicianul de la CSM București, Adi Vasile, care în decembrie și-a terminat contractul cu naționala Muntenegrului.
„Au fost nominalizați opt, iar eu îi voi contacta pe primii patru în ordinea descrescătoare a voturilor primite. Primul este Adi Vasile, apoi Bogdan Burcea și apoi la egalitate, domnul Pașca și Roșca. Dacă eșuează negocierile cu Adi Vasile, voi vorbi cu domnul Burcea, și tot așa” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
Varianta unui antrenor care conduce în paralel și prima reprezentativă, și un club, nu este deloc îmbrățișată de șeful FRH.
„Nu îmi place, nu sunt de acord, dar, dacă cei din Comisia tehnică așa au hotărât, așa se va face. Până la finalul săptămânii sper să ajung la un acord cu un antrenor pentru că trebuie stabilit staff tehnic, strategie și tot ce este nevoie pentru a fi pregătiți de turneul olimpic” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
Turneul preolimpic bate la ușă, iar până în martie noul selecționer trebuie să rezolve toate problemele de la echipă.
„Nu este deloc timp, comisia a dorit să dea un impuls jucătoarelor, să schimbe ceva, pentru că se pot schimba puține într-un timp atât de scurt” – Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
Președintele FRH, Alexandru Dedu, și secretarul general, Cristina Vărzaru, nu au avut drept de vot.

SPORTS NET

Politica