miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Covid-19. 32 de noi cazuri și 2 decese în Olt

Potrivit ultimelor informații transmise de DSP Olt, alte 32 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar două persoane au murit în urma infectării, în ultimele 24 de ore. În rândul celor 32 de cazuri se află și un salariat al Spitalului Municipal din Caracal.
În Olt, rata infectării cu SARS-CoV-2 a ajuns la 0,81 cazuri la mia de locuitori.
În momentul de față, 95 de olteni sunt internați din cauza infecției cu Covid-19, 14 dintre ei aflându-se în secțiile ATI ale spitalelor suport COVID din județ. De asemenea, 558 de persoane se află în izolare la domiciliu, iar 537 de olteni sunt în caranintă.
Ultimele două decese provocate de virusul Covid-19 au fost înregistrate în rândul unei femei de 82 de ani, din mediul urban, care suferea de alte comorbidități, printre care fibrilație arterială permanentă, demență de tip Alzheimer și insuficiență renală extrinsecă. Totodată, o altă bătrână de 76 de ani s-a stins din viață în urma internării cu Covid-19 la SJU Slatina, ulterior fiind transferată la Spitalul din Caracal. Femeia era diagnosticată și cu diabet zaharat de tip II, insuficiență cardiacă, insuficiență renală și obezitate de gradul II.
De la începutul pandemiei, în județul Olt au fost raportate 9253 de cazuri de SARS-CoV-2 și 211 decese. Mai mult, 23.188 de persoane au fost testate pentru infecția cu Covid-19.
Autoritățile locale și județene le atrag, în continuare, atenția cetățenilor cu privire la riscul infectării cu noul coronavirus și le reamintesc importanța respectării normelor sanitare de protecție impuse.

Andreea TIGOIANU

Politica