duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un bărbat și-a dat soția afară din casă pentru că nu voia să stea cu ea în carantină

Veste neplăcută pentru o femeie abia întoarsă din Italia, țară cu risc epidemiologic ridicat, când soțul a refuzat să o primească în casă deoarece nu dorea să fie izolat alături de ea 14 zile, potrivit libertatea.ro.

Incidentul s-a petrecut pe 16 decembrie în cartierul Găvana din Piteşti. Femeia se întorsese din Italia şi ar fi trebuit să intre în carantină pentru 14 zile. Numai că soțul a refuzat să o mai primească în casă de teamă că își va pierde locul de muncă dacă va fi și el plasat în izolare. Femeia în vârstă de 50 de ani a fost ținută pe scara blocului mai multe ore, timp în care a fost pasată de la o instituţie la alta. Neavând unde să se ducă, femeia a sunat la Direcţia de Sănătate Publică, cei care au impus măsura izolării pentru 14 zile, iar femeia de la dispecerat a sfătuit-o să se adreseze poliţiştilor, scrie aceeași sursă citată.

Un echipaj de la Secţia 4 Poliție Pitești a mers la faţa locului în încercarea de a o ajuta pe femeie. Însă în cazul ei era necesară izolarea instituţionalizată. Din nou, a fost cerut ajutorul reprezentanţilor DSP cărora le-a luat mai bine de două ore până să rezolve cazul. În tot acest timp femeia a stat în scara blocului, cu bagajele lângă ea, spre indignarea vecinilor. Femeia a fost dusă, în cele din urmă, într-un centru de izolare şi va trebui să plătească contavaloarea cazării pentru 14 zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica