vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Două femei s-au tamponat cu mașinile în Severin

Două șoferițe din Mehedinți s-au tamponat cu mașinile în municipiul Drobeta Turnu Severin, în urma impactului a rezultat rănirea a doi pasageri iar femeia vinovată de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Potrivit IPJ Mehedinți, poliţia Drobeta Turnu Severin a fost sesizată, cu privire la faptul că, la intersecția străzilor Kiseleff cu Mareșal Averescu, s-a produs un accident rutier soldat cu două victime.
La faţa locului, s-a deplasat echipa operativă a poliției, care, în urma verificărilor efectuate, a stabilit că o femeie de 45 de ani, din Strehaia, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Kiseleff la intersecția cu strada Mareșal Averescu a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Drobeta Turnu Severin.
„În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a doi pasageri care au refuzat transportul la o unitate medicală, pentru investigații de specialitate. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunțat IPJ Mehedinți.

Politica