marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Moș Nicolae este pe drum! Cum a apărut obiceiul darurilor în ghetuțe

Copiii din întreaga lume așteaptă în această seară venirea Moșului. În fiecare an, e bine să îți speli şi să-ți lustruiești pantofii, cizmele ori ghetele, și să-l aștepți cuminte pe Moş Nicolae care îți va aduce daruri sau poate o nuielușă, în funcție de situația fiecăruia.

Tradiţia darurilor primite de la Moş Nicolae are origini vechi – din vremea unui personaj legendar, care a existat cu adevărat. Acesta era un episcop cu mare credinţă în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea – Nicolae din Myra-Lichia (undeva, pe meleagurile Turciei de astăzi), căruia îi sunt atribuite numeroase fapte bune faţă de oamenii săraci ori necăjiţi. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinţilor săi, el şi-a dăruit întreaga avere celor nevoiaşi.

Una dintre cele mai cunoscute legende despre Moş Nicolae este aceea a trei fete sărace – care, neavând zestre, nu puteau să se căsătorească şi urmau să fie vândute de tatăl lor unor bărbaţi înstăriţi. Dar Sfântul Nicolae, aflându-le necazul, a aruncat prin fereastră, fiecăreia dintre ele – în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Săculeţii au căzut fie în ciorapii puşi la uscat, fie în ghetele fetelor. Probabil, de aici este obiceiul ca darurile de Moş Nicolae să fie puse în ghete. Şi tot din acest motiv, copiii au grijă ca ghetele ori cizmele lor să fie foarte curate în această noapte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tradiţii şi obiceiuri

În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna, cu adevărat. În această zi, Moşul îşi scutură barba sură şi începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit. Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

În Europa, în preajma secolului al XII-lea, ziua de Sfântul Nicolae a devenit atât ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Arhiepiscopul Mirei Lichiei din Asia Mica, Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, este numit şi Tatăl Spriritual al locuitorilor din Beit-Jala, lângă Bethleem, Palestina.

Această mică localitate (14.500 locuitori) este una şi aceeaşi cu aşezarea Galem menţionată în Vechiul Testament. Există aici o comunitate continuă de creştini de 2000 de ani. Locuitorii îl îndrăgesc atât de mult pe Mar Nicola (cum este numit aici), încât a devenit patronul creştinilor din oraş, sfântul protector al localităţii. Aproape fiecare familie creştină din Beit-Jala are un Nicola în famile.

Un alt loc unde se cinsteşte ziua sfântului prin mare pelerinaj este Bari – Italia. Bari, oraşul situat pe ţărmul Mării Adriatice, în sud-estul peninsulei, este un important loc de pelerinaj întrucât aici se află biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni. Catedrala Sfântul Nicolae a fost construită în secolul al XVII-lea, (construcţia a durat 110 ani) pentru a adăposti moaştele Sfântului Nicolae, furate din Mira Lichiei (localitatea Demre aflată în sudul Turciei de astăzi) de un grup de marinari din Bari.

Potrivit legendelor, sfântul, trecând prin oraş în drumul său spre Roma, a ales Bari drept loc pentru înmormântarea sa. Bari este un important centru de pelerinaj atât pentru italieni, cât şi pentru creştinii ortodocşi din estul Europei.

Politica