joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Donald Trump spune că va pleca de la Casa Albă

Președintele american în exercițiu Donald Trump a declarat joi că va pleca de la Casa Albă, dacă voturile în Colegiul Electoral îi vor acorda victoria contracandidatului său democrat Joe Biden.

„Sigur că o voi face. Și voi știți bine asta”, le-a spus Donald Trump jurnaliștilor care i-au adresat o întrebare în acest sens.

Cu această declarație, Donald Trump se apropie cel mai mult de o recunoaștere a înfrângerii suferite în alegerile din 3 noiembrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Votul în Colegiul Electoral ar urma să aibă loc la 14 decembrie, iar învestirea președintelui la 20 ianuarie.

Donald Trump a reluat însă acuzațiile că votul ar fi fost incorect și a spus că în aceste condiții nu poate recunoaște victoria adversarului său. El susține că este imposibil ca Joe Biden să fi primit voturile a 80 de milioane de americani, în ciuda faptului că numărătoarea oficială asta a arătat.

„Dacă ei (electorii – n.r.) fac asta (să îi atribuie victoria lui Joe Biden – n.r.), fac o greșeală. Alegerile sunt fraudate”, a spus Donald Trump.

Președintele în exercițiu a refuzat să spună dacă va fi prezent la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, așa cum cere tradiția, dar a confirmat că va părăsi, fizic, Casa Albă, în cazul în care Colegiul Electoral îi atribuie victoria fostului vicepreședinte din administrația Obama.

„Ca să fiu cinstit, știu răspunsul, dar pur și simplu nu vreau să-l spun încă”, a spus Trump, întrebat dacă va fi prezent la ceremonia de învestire. El a adăugat că „nu e corect” că Joe Biden a început să-și desemneze deja echipa din viitoarea administrație.

Pe de altă parte, Trump a refuzat să spună dacă ia în calcul să candideze din nou în 2024, așa cum vehiculează unele surse. „Nu vreau să discut încă despre 2024”, i-a replicat el unui reporter, potrivit Digi24.

Politica