Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Experții în sănătate publică avertizează: România poate ajunge la 15.000 de cazuri noi de Covid-19 pe zi

Publicat

pe

Experții în sănătate cer imlementarea imediată de măsuri mai drastice pentru prevenirea răspândirii Covid-19, altfel, în doar câteva zile România va înregistra aproape 15.000 de noi cazuri pe zi, cifră la care sistemul sanitar va intra în colaps.

„Ne așteptăm la creșteri mult mai mari în următoarele 10 zile, iar măsurile luate la începutul acestei săptămâni vor produce efecte abia în 14 zile. Acum, vedem doar cazurile pozitivate, pentru că a scăzut numărul de teste, implicit a scăzut și numărul de cazuri. Dacă vom ajunge la 50.000 de teste pe zi, la o rată de pozitivare de 30%, atunci am putea ajunge chiar și la 15.000 de noi cazuri în 24 de ore. Deci, în următoarele săptămâni, sigur ajungem la 12-14.000 de cazuri pe zi, care vor aparea joia și vinerea”, a spus Ioana Stăncel, expert în sănătate publică.

Aceasta avertizează că numărul redus de teste generează automat un număr mai mic de cazuri, dar asta nu înseamnă că acestea sunt în scădere. „Chiar dacă se testează mai puțin, de obicei în week-end, cazurile există, iar acestea sunt un vector de transmitere, deci măsurile de restricționare  sunt insufciente. Vom avea foarte multe cazuri ce vor necesita tratamente strict la terapie intensivă, unde deja spitalele sunt pline. În week-end și de sărbători se reduce numărul de teste, dar independent de testare, oamenii vor fi bolnavi. Sistemul sanitar încă face față, dar este sub tensiune. Ne putem aștepta ca în perioada următoare să ajungă în spital doar cei care au nevoie imperios necesar de tratament”, a mai declarat expertul în sănătate.

De asemenea, spune că actualele restricții sunt insuficiente și mult prea târziu aplicate, ea considerând că este necesară carantinarea unor zone mult mai întinse de teritoriu, nu doar o comună separată sau un singur oraș.

„Măsurile sunt insuficiente și tardiv impuse, dar faptul că este o preocupare, din partea autorităților, vor fi impuse măsuri mult mai ferme pentru că trebuie aplicate pe teritorii mai extinse. Izolarea unei localități este insuficientă, atâta timp cât localitățile învecinate sunt libere”, consideră experta, citată de realitatea.net

Ea a oferit și măsuri concrete pe care autoritățile ar trebui să le aplice imediat.

„Este nevoie de carantinare pe un teritoriu mult mai mare, reducerea circulației populației și reducerea navetei zilnice, pentru ca să reușim să întrerupem transmiterea virusului. O astfel de măsură ar oferi predictibilitate pentru agenții economic, care vor ști ce trebuie să facă în următoarele două spătămâni, pentru a accesa fonduri, dar și populația va ști ce trebuie să facă”, consideră expertul în sănătate.

Continue Reading