vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Virgil Musta, după intrarea în vigoare a noilor măsuri restrictive: “Efectele vor fi vizibile în trei, patru săptămâni!”

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara este total de acord cu noile restricții impuse de Guvern, măsuri care în opinia lui era absolut necesare pentru că situația, pur și simplu, scăpase de sub control și spune că efectele vor fi vizibile în aproximativ patru săptămâni, când în România s-ar putea înregistra un număr mai mic de cazuri noi de coronavirus, față de cel prezent.

“Efectele se vor simți peste trei, patru săptămâni. Tot ce pot spune este că erau necesare măsurile, pentru a stopa această creștere a numărului de cazuri. Ea conduce totodată și la o creștere a formelor grave și a deceselor, iar eu cred că trebuie să fim toți responsabili în acest sens. Vom vedea cât de eficiente sunt măsurile comparativ cu ce se întâmplă și în Europa, pentru că peste tot s-au luat măsuri mai drastice legate de transmiterea virusul”, a spus Virgil Musta, potrivit gandul.ro

Șeful secției de boli infecțioase de la Spitalul “Victor Babeș” din Timișoara atrage atenția că purtarea măștii de protecție este cea mai importantă măsură impusă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Cea mai importantă este purtarea măștii, pentru că aceasta te protejează împotriva transmiterii directe a virusului. Dacă ea este purtată la orice contact între 2 persoane, șansa de a scădea numărul de cazuri crește simțitor. Avem speranța că poate, poate pandemia să nu mai fie trend ascendent și să înceapă să scadă.

Foarte multă lume poartă mască, din păcate nu toată lumea este atentă la modul în care o poartă. Am văzut de multe ori masca, folosită probabil de prea multe ori ea se lărgește și cade sub bărbie, așa că acoperă gura, dar nasul este undeva afară. Poate este și o metodă de a respira mai ușor, dar important este ca atunci când te întâlnești cu cineva, să îți controlezi masca să fie pusă peste nas. Când mergi pe stradă”, a declarat Virgil Musta.

Politica