Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Vâlcea. Veteranul de război, Emil Veţeleanu, a murit la vârsta de 101 de ani

Publicat

pe

Unul dintre cei mai vârstnici veterani de război din România, col (r) Emil Veţeleanu a murit la vârsta de 101 de ani.

Cu prilejul împlinirii a 101 ani, la finele lunii ianuarie i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea, o recunoaştere tardivă dar binemeritată a „eroismului dovedit în luptele din cel de – Al Doilea Război Mondial”, dar „şi pentru exemplul de implicare pe care îl oferă tinerelor generaţii”. Profund emoţionat, veteranul nu s-a sfiit să sărute diploma oferită în cadru festiv, scrie Adevărul.

Vestea tristă a moţii sale a apărut şi în mediul online. Pe pagina de Facebook „Basarabia e România”, sunt menţionate câteva dintre faptele sale de vitejie: „Am primit cu tristeţe vestea plecării col (r.) Emil Veţeleanu (n. 25.01.1919 – d. 7.10.2020). Col. (r) Emil Veţeleanu a fost unul dintre cei mai vârstnici veterani de război din România. S-a născut în comuna Copăceni – judeţul Vâlcea, la 25.01.1919. A absolvit în 1940 Liceul Industrial de Ia Craiova, iar în 1941 a urmat cursurile Şcolii de ofiţeri în rezervă Geniu de la Bucureşti. Emil Veţeleanu intră în luptele celui de-Al Doilea Război Mondial ca şi comandant de pluton în cadrul Batalionului 54 Transmisiuni, în iulie 1941, la doar câteva zile după începerea luptelor pentru întregirea ţării. A participat la toate bătăliile Armatei Române de pe frontul de Est, inclusiv la cea de la Cotul Donului de la finele anului 1942, soldată cu 150.000 de morţi din rândul ostaşilor români. S-a îmbolnăvit de febră tifoidă şi a suferit mai multe degeraturi, dar a rămas în vâltoarea conflictului…   Pentru meritele sale în luptă a fost decorat cu distincţia Victoria asupra Germaniei fasciste acordată de Sovietul Suprem al URSS la data de 09.05.1945, cu medalia “Crucea comemorativă a celui de-Al Doilea Război Mondial”, cu distincţia “România Mare – 1918” şi cu alte distincţii din partea Asociaţiei Veteranilor de Război din România. După 1990 este avansat succesiv până la gradul de colonel în rezervă. Revenit în viaţa civilă, se căsătoreşte în 1947 cu cea care avea să îi fie alături timp de 72 de ani şi avea trei copii. A lucrat ca maistru mecanic în domeniul transporturilor, apoi în industria petrolului (la Anina, Stamora-Moraviţa, Govora), în industria chimică (la Combinatul Chimic Govora) şi în învăţământ (maistru-instructor la Liceul Chimic Râmnicu Vâlcea).

În pofida vârstei înaintate, Emil Veţeleanu participa la toate evenimentele publice şi ceremoniile omagiale organizate în municipiul Râmnicu Vâlcea… Sincere condoleanţe familiei şi odihnă veşnică lui Emil Veţeleanu, ostaş şi erou care a luptat pentru tricolorul şi pământul românesc! Glorie Eternă Eroilor României!”

foto: adevarul.ro

Continue Reading