Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Statele Unite își sporește prezența militară în România

Publicat

pe

Statele Unite ale Americii își vor spori prezența militară în România, confirmă ambasadorul american la București, la numai câteva zile după ce Pentagonul a decis să facă din zona Mării Negre noua prioritate a strategiei de apărare în Europa. Adrian Zuckerman nu a precizat dacă va fi vorba despre o prezență americană permanentă, ci a spus doar că va fi una „substanțială”. 

„România va găzdui un număr substanțial de trupe americane suplimentare, ca rezultat al noii noastre politici strategice de apărare. România este aliat-cheie în această politică strategică. Flancul de sud-est al Europei va fi pe deplin protejat de orice influență malignă. România este unul dintre pilonii și partenerii vitali din strategia de apărare a Statelor Unite și a NATO. România nu ar trebui să se îngrijoreze niciodată de integritatea și securitatea granițelor sale”, a spus ambasadorul Adrian Zuckerman,citat de Digi24.

„Soldații americani sunt tot timpul bineveniți în România”, declara, miercuri, președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a adăugat că România a atras atenția, de ani de zile, că este nevoie de mai mulți militari în zona Mării Negre. În ceea ce privește mișcările de trupe americane din Germania, președintele Iohannis a explicat că aceasta este o mișcare „care vine să sprijine aliații de pe flancul estic”.

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.