Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Simptomele devastatoare ale COVID, descrise de secretarul-general al PNL Olt: „Îţi ies ochii din orbită, îmi arde pielea, faţa“

Publicat

pe

Ana-Maria Ciauşu, secretarul-general al PNL Olt, se află de nouă zile la spitalul din Slatina, deşi iniţial a vrut să se trateze acasă. Vorbeşte despre efectele devastatoare, în primul rând pentru psihic, ale COVID-19 şi despre nevoia ca pacienţii să fie ajutaţi să-şi înţeleagă experienţa.

A ajuns la spitalul din Slatina în noaptea de 14/15 iulie 2020. Nu avea simptome şi a hotărât că ar fi nedrept să ocupe, în spitalul şi aşa suprasolicitat (secţia este la capacitate maximă, se fac internări noi doar în măsura în care sunt externaţi alţi pacienţi), un pat care poate ajuta un alt pacient. După 10 zile de tratament (a urmat tratament şi la domiciliu), Ana-Maria Ciauşu încă nu a scăpat de efectele COVID-19.

A primit vestea rezultatului pozitiv luni, 13 iulie 2020. Lucrurile părea să decurgă normal, până când, în urma unei discuţii cu membrii familiei, ceva a declanşat un atac de panică. Până şi atacurile de panică erau ceva frecvent, momente gestionabile, a dezvăluit politicianul, însă la un moment dat a simţit că totul poate scăpa de sub control.

„În atacul de panică simţi că mori, dar nu mori, simţi că te sufoci, dar nu te sufoci, simţi că-ţi creşte tensiunea, dar creşte doar pentru că eşti cu capul… Sunt asumată! Respiri în pungă, trece ora şi la revedere. E, n-am mai putut! Am stat în criza asta vreo patru ore. Nu reuşeam să gestionez, pentru că plângeam încontinuu. (…) Am sunat salvarea pe la 20,00-21,00. Am simţit că mă prăbuşesc la propriu. Am deschis uşa în ideea că dacă leşin cumva, să poată să intre în casă. După care m-am calmat puţin. Pe reacţia asta l-am sunat pe medicul de familie. M-am decis totuşi să merg la spital. Parcă am simţit că ăsta va fi un factor declanşator pe care eu n-o să pot să-l gestionez singură, clar. Şi aşa am ajuns în criză la spital“, a povestit Ana-Maria Ciauşu pentru Adevărul.

Politicianul spune că, deşi sunt pacienţi care se confruntă cu forme uşoare ale bolii, şi care descriu totul ca pe o viroză obişnuită, sau nici măcar atât, Ana-Maria Ciauşu s-a confruntat cu ceva mult mai complicat.

„Cefalee extrem de puternică. Şi sunt asociate simptomele de COVID cu cele care reprezintă efectele adverse ale medicamentelor. Nişte dureri de cap înfiorătoare. Până să scoată, acum 2 zile, Plaquenil-ul, după C-Fort şi Dexa, pe venă, nu văd la 1 m în faţa ochilor. Îţi ies ochii din orbită, îmi arde pielea, faţa. Iese foc din mine, şi-mi curg ochii, şi în secunda 2, palpitaţii. Dexa dă stare de sensibilitate excesivă, Kaletra şi Plaquenil m-au secerat din picioare. M-au secerat în pat, stând. Ameţeală completă, leşiuială completă, stomacul, ficatul, le simţi în dinţi, de durere, de umflătură, de contractare, de nervi. Nasul, congestionat de nu intră un fir de aer, de asta am pus şi Bixtonim. Asta te sufocă, asta e senzaţia. Dar nu te sufocă nimic. Presiunea foarte mare pe piept, foarte mare. Tuse, când expectorantă, când seacă… Acum nu le mai resimt la fel de rău, după ce am scos Plaquenil-ul. Dar în continuare durerea de cap, tusea, dar nu la fel de frecventă, presiunea pe piept, le mai simt“, a descris pacienta tabloul bolii pe care încă o traversează.

La toate se adaugă spaimele pe care le trăieşti interpretând tot ce vezi în jur. Spune că nu a părăsit pentru intervale mai mari de 30 de secunde salonul, şi atunci doar pentru a lua de la lift pachetul pe care îl trimit cei de acasă. Mâncare, în general, pentru că mâncarea de spital este proastă şi în fiecare zi aceeaşi, iar hrana este o parte importantă a procesului de vindecare.

„Noaptea, când e linişte pe hol – lângă rezerva noastră este ATI-ul – nu vrei să ştii ce auzi. Dar dacă ai fi lângă un om din ăsta care, pe româneşte, trage să moară?! Cum e?!“, spune pacienta, mişcată de situaţia prin care trece personalul secţiei.

„Nu au cum să facă faţă, omeneşte, fizic, nu e posibil. Dar au o disponibilitate spectaculoasă, până la lacrimi, ce să zic. Reacţii pur şi simplu… Un medic a izbucnit în plâns, involuntar. Nu se plâng. Dacă este ceva ce asistenţii spun, este faptul că ar avea nevoie de mai mult ajutor şi că nu înţeleg de ce cei care totuşi au ales să slujească calea asta, de asistent la capul bolnavului, nu vor foarte mulţi să lucreze pe Infecţioase. Nu se plâng, mai degrabă am mai întrebat noi. Unii au şi ochelarii lor de vedere, ochelari de protecţie, viziera, costumul… Curge sudoarea pe faţă, le intră în chi, şi nici măcar nu pot să se şteargă, aşa era asistenta care mi-a făcut mie perfuzia azi-noapte“, a încheiat Ana-Maria Ciauşu relatarea despre experienţa pe care nu o doreşte nimănui.

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.