Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Bacalaureat. Absolvenţii de liceu susţin miercuri proba obligatorie a profilului

Publicat

pe

Absolvenţii de liceu vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Probele la Bacalaureat încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio,
menţionează MEC.

De asemenea, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. Elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.

Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Ultima probă scrisă din această sesiune – cea la alegere a profilului şi a specializării – este programată joi. Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie, până în ora 12,00. Se va face cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16,00 – 20,00, respectiv 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice.

Elevii aflaţi în izolare/confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus vor susţine examenul de Bacalaureat în etapa specială, începând cu data de 6 iulie.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării pune la dispoziţia celor interesaţi linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 8,00 – 16,00.

Continue Reading