sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Coronavirus, în discuții, la CJ Dolj. Cum vede noul manager al Spitalului Județean situația

Consilierii județeni s-au întâlnit, fizic, în ședință, după ce starea de urgență a fost ridicată, fiind înlocuită cu cea de alertă. Pe lângă subiectele de pe ordinea de zi, în ședință s-a discutat și despre coronavirus.

Consilierul județean Laurențiu Ivanovici, noul manager interimar al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Craiova, a adus în discuție un nou laborator modular de microbiologie, a cărui achiziție este în curs, urmând să fie instalat în curtea spitalului. Acest laborator o să aibă o capacitate de testare mai mare decât cel deja existent la UMF Craiova.
Noul manager consideră că acest laborator o să fie necesar, pentru că este posibil să apară un al doilea val de infecții COVID-19.
„După cum știți în această perioadă au fost efectuate teste inclusiv pentru Spitalul Județean, atât pentru personal cât și pentru pacienți, aceste testări făcute cu personalul Spitalului Județean au avut loc la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Craiova. Deocamdată aceste testări s-au efectuat pe un aparat Real Time PCR, aflat în proprietatea UMF, dar este în curs o altă achiziție, a unui alt flux pentru diagnosticarea cu COVID-19, un alt echipament de ultimă generație, un echipament care are o valoare de aproape 2 milioane de lei din fonduri de la Ministerul Sănătății, alocate special pentru lupta împotriva COVID-19.

Având în vedere faptul că la UMF, în curând, vor începe examenele de admitere, în curând însemnând luna iulie, va trebui să găsim o altă soluție de amplasare a acestui echipament care va veni cu siguranță în luna iulie la Spitalul Județean. Ne dorim să accesăm niște fonduri europene, puse la dispoziție prin Ministerul Fondurilor Europene pentru lupta împotriva COVID, să instalăm un astfel de laborator modular în curtea spitalului, laborator unde să testăm în număr mult mai mare decât o facem acum. Creștem capacitatea de testare pentru că este posibil să apară un val 2 al pandemiei”, a transmis managerul spitalului, Laurențiu Ivanovici.
Până acum la S.C.J.U. Craiova s-au făcut peste 800 de teste și au existat doar 11 infectări în rândul personalului medical.
„Până în prezent la nivelul județului Dolj am depășit bine această situație și în cazul S.J.U. au fost puține infectări, din personalul medical au fost doar 11 infectări”, a declarat Laurențiu Ivanovici, noul manager al S.C.J.U. Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova


În cadrul ședinței, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a ținut să mulțumească tuturor medicilor și persoalului de la Spitalul de Urgență, dar în special profesorului universitar Mihai Ioana, care în această perioadă a avut o contribuție majoră în lupta cu coronavirusul.
„Aș vrea să scot în evidență intervenția unei persoane absolut speciale, respectiv profesorul universitar Mihai Ioana, care în această perioadă de timp cred că a fost unul dintre pionii principali în această pandemie, mai ales că este unul dintre profesorii care este pregătit în mod special în acest domeniu de microbiologie și care așa cum știu a avut studii și performanțe deosebite înclusiv în străinătate, în Olanda, la Amsterdam și acum a fost dedicat trup și suflet pentru ceea ce înseamnă salvarea de vieți omenești, (…), așa că mulțumim și într-un moment în care se va trage linie și va trebui să scoatem în evidență niște oameni, dumnealui este primul pe care-l aducem în discuție, dar sunt foarte mulți care pot să fie numiți ca eroii noștri, alături de toți ceilalți doctori, asistenți, personalul medical care au lucrat în această perioadă în județul Dolj și cărora le mulțumim foarte mult”, a transmis Ion Prioteasa, președintele C.J. Dolj

Politica