Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Olt. Au început înscrierile la creșele din Slatina. Doar 50 de locuri disponibile

Publicat

pe

S-a dat startul înscrierilor la creșele din Slatina. Începând de luni, 25 mai, părinții care vor să își înscrie copiii la una dintre cele patru creșe din municipiul Slatina, vor putea să depună o cerere în acest sens. Pentru anul 2020-2021 sunt disponibile doar 50 de locuri.
Cerințele de înscriere sunt aceleași ca în anii precedenți, iar cei care vor acumula un punctaj bun vor avea locul asigurat din toamnă, pentru copilul lor.
După o amânare îndelungată din cauza pandemiei de coronavirus, înscrierile la creșă au început săptămâna aceasta, în Slatina. Anul acesta sunt 50 de locuri disponibile pentru cele patru creșe din municipiu, dar, ca în fiecare an, angajații Direcției de Asistență Socială Slatina se așteaptă la un număr mult mai mare de solicitări venite din partea părinților.
Pentru înscriere, părinții care au copii cu vârsta cuprinsă între 10 luni și 3 ani trebuie să facă o solicitare în acest sens la sediul Direcției de Asistență Socială Slatina, iar apoi să aducă toate documentele necesare.
Părinții trebuie să trateze procesul cu multă seriozitate, un singur criteriu neîndeplinit poate duce la pierderea locului. Anul trecut, au fost disponibile 56 de locuri la creșele din Slatina, iar numărul solicitărilor a fost de 166.

Continue Reading