sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CFR Călători repune gradual în circulație trenurile suspendate pe durata stării de urgență

CFR Călători a anunțat că va repune gradual în circulație trenurile care au fost suspendate în perioada stării de urgență.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, o parte dintre trenuri vor fi repuse în circulație de sâmbătă, celelalte după 1 iunie, iar lista acestora va fi anunțată public.

Excepție vor face trenurile care nu au funcție în această perioadă, cum sunt trenurile de navetă pentru elevi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Trenurile internaționale vor reintra în grafic, gradual, din 15 iunie 2020, în acord cu partenerii feroviari străini și recomandările Uniunii Europene.

De asemenea, compania face apel la călători să-și facă rezervare din timp și să nu mai cumpere bilet în ultimul moment.

CFR Călători recomandă cumpărarea online a biletelor pentru a evita manipularea banilor în numerar.

Masca de protecție este obligatorie în trenuri, iar mănușile de unică folosință sunt recomandate.

La urcarea în vagoane, pasagerii vor fi îndrumați să păstreze distanța între ei.

Măsurile de salubrizare și dezinfecție a trenurilor, stabilite și aplicate pe perioada stării de urgență, se mențin.

Politica