vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Coronavirus în România: Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 7.707

Alte 491 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost raportate în România, bilanțul îmbolnăvirilor ajungând la 7.707 , potrivit datelor publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică.

Numărul de decese din cauza coronavirusului a ajuns în România la 387.

La Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.866 de persoane. Alte 60.697 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până joi, la nivel național, au fost prelucrate 79.629 de teste.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.171 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 13.062.175 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 718 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 422 în Italia, 196 în Spania, 25 în Franța, 13 în Germania, 47 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 55 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 14 în Franța, 16 în Marea Britanie, 7 în Spania, 3 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Politica