sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primele 5000 de pachete cu produse de protecție se livrează la casele severinenilor

Primele 5.000 de pachete, dintr-un total de 30.000, cu produse de protecție împotriva pandemiei, vor fi distribuite, joi, spre casele cetățenilor din Drobeta Turnu Severin.

Fiecare pachet conține: gel dezinfectant, alcool sanitar, mănuși, măști de protecție, săpun antibacterian, declarații pe propria răspundere.

Cele 5000 de pachete vor ajunge în cartierele Schela Cladovei, Dudașul Schelei, Gura Văii și Banovița. Acțiunea va continua în tot orașul și va dura aproximativ două săptămâni, fiind desfășurată cu respectarea condițiilor de siguranță, atât pentru beneficiari, cât și pentru personalul angrenat în această operațiune.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a anunțat că în perioada următoare vor fi distribuite măști în magazine și piețe. „În perioada următoare vom mai achiziționa măști, pe care le vom distribui gratuit în magazine, piețe, în special către persoanele vârstnice, care ies din locuință în intervalul 11.00-13.00”, a scris primarul pe pagina sa de

Politica