joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Popa’s, jurat la “ciurucurile” din Oltenia

Autorităţile locale au uitat jignirile aduse oltenilor de caricaturistul Ştefan Popa Popa‘s şi îl primesc la Muzeul Olteniei. Va fi jurat la Salonul Internațional de Caricatură Nicolae Petrescu – Găină, organizat de muzeu şi Asociația Caricaturiștilor Profesioniști din România, asociaţie pe care individul o conduce. Bineînţeles, că la muzeu vor fi expuse lucrări ale acestuia, alături de cele ale lui Gabriel Bratu, vicepreședinte al Asociației Caricaturiștilor Profesioniști din România.

În luna iulie, consilierii locali din Craiova i-au retras titlul de cetăţean de onoare caricaturistului Ştefan Popa Popa’s, titlu care îi fusese conferit în anul 2005.

Decizia retragerii distincţiei a fost luată după ce, în cadrul unei emisiuni, la TV Europa Nova, din Timişoara, caricaturistul Stefan Popa Popa’s a spus că publicul din acest oraş nu mai este „de valoare”, pentru că sunt prea mulţi olteni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La ora actuală, Timişoara este invadată de olteni, peste tot numai maşini de Olt, Mehedinţşi Dolj. Oltenii au stricat echilibrul cultural din Timişoara. Vrem o Timişoară a culturii, a bunului gust, nu ca publicul să cizeleze cultura. Publicul din Timişoara s-a schimbat, 60% sunt olteni. Unde sunt oamenii de valoare?

Trebuie să atacăm această temă, din Oltenia nu au venit cei mai buni, au venit ciurucurile. Înainte, copiii din Timişoara se jucau cu sârbi, maghiari, nemţi; ştiau patru limbi. Acuma, doar fusei, mersei, ma dusei… Nu zic, sunt şi oameni de valoare din Oltenia, dar aceia sunt sub 20″, a apreciat Stefan Popa Popa’s, suparat că, atunci când a fost invitat de primărie să facă portrete, caricaturi, în Piaţa Libertăţii, toţi s-au aşezat pe bănci, nimeni nu i-a dat bună ziua”, a scris impactpress.ro.

Viceprimarul Craiovei, Stelian Bărăgan, a afirmat că Popas a transmis un mesaj printr-un intermediar şi ar fi cerut ca autoritatea locală să se răzgândească în ceea ce priveşte retragerea titlului de Cetăţean de Onoare

Ținând cont de faptul că cetățean de onoare înseamnă un ambasador al municipalității, al cetățenilor din Craiova, al oltenilor, ar fi trebuit să fie foarte atent la cuvintele pe care le folosește dumnealui. Dumnealui ar trebui să ceară scuze cetățenilor municipiului Craiova și oltenilor pentru că i-a făcut „ciurucuri”. Consider că acest cuvânt este nepotrivit pentru domnia sa, de la care aveam mai multe așteptări. Noi am încercat să luăm legătura cu dumnealui, dar nu ne-a răspuns la telefon, în schimb a trimis un ambasador, în numele dumnealui să îmi transmită că ar fi bine să ne mai gândim. Personal i-am transmis că nu ne mai gândim, că acele cuvinte sunt jignitoare la adresa cetățenilor municipiului Craiova și la adresa cetățenilor din zona Olteniei. Considerăm că nu am făcut o greșeală și sperăm ca pe viitor să fie mai atent la cuvinte”, a declarat Bărăgan, în luna iulie, la şedinţa de Consiliu Local în care Popa‘s a fost „dezonorat”.

Aceeaşi decizie a fost luată atunci şi de autorităţile din alte judeţe ale Olteniei. Între timp însă, unii au uitat şi onorează, din nou, ca jurat.

Politica