vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

100 de utilaje pentru deszăpezirea Craioveiv

Deszăpezirea străzilor din Craiova va fi realizată, în iarna 2019-2020, cu aproape 100 de utilaje, în cazul unor căderi masive de zăpadă, spun reprezentanţii Salubrităţii, într-un comunicat de presă. Potrivit acestora, 50 de utilaje aparţin societăţii de Salubritate, iar alte maxim 48 vor fi puse la dispoziţie prin închiriere.

Cei care vor mai lucra la deszăpezirea oraşului în iarnă sunt R.A.A.D.P.F.L Craiova, Domarcons S.R.L., Delta ACM 93, Rodali Cargo S.R.L., Erpia S.R.L., ANDSTEF-AGRO S.R.L. și Agrodesign S.R.L., alături de S.C. Salubritate Craiova S.R.L, aceste firme câştigând licitaţia pentru închirierea de utilaje. Au fost scoase la licitaţie 12 loturi.

„Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (R.A.A.D.P.F.L.) Craiova a câștigat loturile 1, 2, 3 și 12 și va închiria către SC Salubritate Craiova SRL, în funcție de condițiile meteorologice existente: tractoare rutiere de minim 60 CP echipate cu plug (semigreder)/lamă pentru împins zăpada și remorcă pentru transport (minim 3 și maxim 5 bucăți); tractoare rutiere de minim 60 CP cu echipament pentru împrăștiat material antiderapant și remorcă pentru transport (minim 2 și maxim 4 bucăți); autogredere de minim 80 CP pentru împins zăpada (minim 1 și maxim 2 bucăți); autobasculante cu capacitatea de 7-20 tone, pentru transport zăpadă, materiale antiderapante și tractare (minim 2 și maxim 4 bucăți).

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cazul lotului 4, a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de S.C. Domarcons S.R.L., care va asigura autovehicule cu capacitate de peste 16 tone, echipate cu lamă și sistem de împrăștiat material antiderapant cu capacitate de 2-3,5 mc (minim 1 și maxim 2 bucăți); S.C. Erpia S.R.L., câștigătoarea lotului 5 va asigura autovehicule cu capacitatea mai mare de 16 tone, echipate cu lamă și sistem de împrăștiere material antiderapant cu capacitate de 4-6 mc (minim 3 și maxim 6 bucăți, în timp ce S.C. Delta ACM 93, a cărei ofertă a fost desemnată câștigătoare pe lotul 6, va pune la dispoziție autovehicule cu capacitatea mai mare de 16 tone, echipate cu lamă și sistem de împrăștiere material antiderapant cu capacitate de 7-9 mc (minim 3 și maxim 5 bucăți).

S.C. Rodali Cargo S.R.L., care a câștigat loturile 7 și 10, va pune la dispoziție: buldoexcavatoare cu cupă cu capacitatea între 0,3 mc – 1,1 mc (minim 4 și maxim 7 bucăți); încărcătoare frontale cu cupa mai mare sau egală cu 3 mc (minim 3 și maxim 4 bucăți); S.C. ANDSTEF-AGRO S.R.L. va asigura buldoexcavatoare cu cupă cu capacitatea între 1,2 mc – 1,25 mc, în cadrul acordului cadru încheiat pentru lotul 8, în timp ce câștigătoarea lotului 9, S.C. RECON S.R.L., va pune la dispoziție buldoexcavatoare cu cupă având capacitatea între 1,3 mc – 1,5 mc. În cazul lotului 11, câștigătoare este societatea Agrodesign S.R.L, care are obligația de a asigura încărcătoare frontale cu cupa având capacitatea mai mare sau egală cu 3 mc (minim 3 și maxim 4 bucăți)”, se arată în comunicatul de presă menţionat.

Pentru derularea lucrărilor vor fi încheiate acorduri cadru pe o perioadă de patru luni și jumătate, respectiv până la 30 martie 2020.

„Alături de vehiculele industriale închiriate, menținerea în stare de funcțiune a căilor publice din Craiova va fi asigurată și de cele 50 de utilaje ale S.C. Salubritate Craiova S.R.L. Față de sezonul de iarnă 2018-2019, numărul autovehiculelor folosite în activitatea de deszăpezire a crescut, ca urmare a investițiilor realizate atât de SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator care are delegată activitatea de deszăpezire, cât și de Primăria Municipiului Craiova. Astfel, pe lângă utilajele existente în parcul auto, au mai fost achiziționate de către Primăria Municipiului Craiova trei autovehicule multifuncționale echipate cu lamă și sărăriță, iar SC Salubritate Craiova a investit în achiziția unei automăturători echipate cu lamă, 10 freze de zăpadă pentru curățarea trotuarelor, la care se adaugă 6 autogunoiere echipate cu lamă. Investiția totală realizată de SC Salubritate Craiova SRL este de 3,5 milioane lei, fără TVA”, mai precizează reprezentanţii Salubrităţii.

În prezent, societatea are în stoc 627 tone de sare industrială pentru deszăpezire și 4 tone de clorură de calciu.

Politica