vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

SCJU Craiova: „1 an despre cum «lasă că se poate și așa» nu mai există”

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova au realizat un bilanţ al ultimului an în privinţa investiţiilor făcute în unitatea medicală, multe dintre acestea fiind făcute cu sprijinul comunităţii.

SCJU Craiova a reușit în ultimul an să rezolve probleme urgente cu ajutorul donațiilor primite de la zeci de firme, spun reprezentanţii unităţii medicale.
„Considerăm că multe dintre problemele cu care se confruntă unitatea medicală din Oltenia unde sunt tratați cei mai mulți pacienți și cele mai grave cazuri pot fi rezolvate, urgent, cu sprijinul comunității, așa cum se întâmplă și în alte state.

În acest sens, conducerea spitalului, o parte din medici sau reprezentanți ai unității medicale au reușit să atragă donații, cu ajutorul cărora au fost rezolvate probleme importante, în mod mult mai rapid. Le mulțumim tuturor celor care înțeleg nevoia, și faptul că investiția în sănătate este cea mai de preț. Le suntem recunoscători celor au fost mâna salvatoare întinsă în momentele în care cu adevărat era nevoie pentru salvarea pacienților. SCJU Craiova este unitatea medicală cu cel mai mare număr de paturi de la nivel național, un spital cu multe nevoi și provocări, dacă ne uităm la modul în care se face medicina în lume, în anul 2020. Cu toate punctele slabe, scoase de multe ori în evidență mult prea exagerat sau fără un fundament real și fără a sublinia și punctele forte, SCJU Craiova rămâne unitatea medicală de referință din Oltenia, unde sunt trimise cele mai mai grave cazuri din regiune.
SCJU Craiova este un spital, care la fel ca multe alte spitale publice din țară, s-a destabilizat sau nu a reușit să țină pasul, din unele puncte de vedere, cu spitalele și clincile private, apărute în jur, care au beneficiat de investiții majore, dedicare din partea medicilor, imagine și publicitate.
Cu toate acestea, SCJU Craiova este soluția salvatoare pentru toți pacienții, indiferent de statutul lor socio-economic, este locul unde sunt integrate toate specialitățile medicale de care un pacient are nevoie pentru a fi tratat. Este locul unde de un an încercăm să arătăm că mentalitatea lui „lasă că merge și așa” trebuie să dispară. De ce? Pentru că mâine, oricare dintre noi, poate fi pacientul!
Vom aminti o parte din cele mai importante realizări ale spitalului din ultimul an penru că noi, cei care facem parte din conducerea spitalului considerăm, înainte de toate, că transparența este extrem de importantă față de toți cei care contribuie la sistemul de sănătate, față de pacienți și cadrele medicale”, se arată în bilanţul SCJU Craiova, transmis Jurnalul Olteniei.
Astfel, cu sprijinul sponsorilor, spitalul a fost dotat cu echipamente medicale pentru endoscopie digestivă, dar și cu peste 200 paturi și tărgi transport pacienți, noptiere, banchete și monitoare pentru sala de așteptare a U.P.U.. De asemenea, curtea interioară a spitalului, spațiul verde și helipunctul de aterizare aeromedicală SMURD au fost reamenajate cu ajutorul sponsorilor. Au fost aduse uși noi la intrarea în UPU, dar și în clinica ATI. Alte firme au donat spitalului un analizor pentru detecție marker cardiac pentru clinicile UPU și Cardiologie, trei fotolii rulante, dar și o lampă bactericidă destinată sterilizării încăperilor din cabinetele medicale pentru clinica de Nefrologie, echipamente și mobilier medical pentru compartimentul de Oncopediatrie, echipamente de anestezie extrem de necesare bunei funcționări a actului medical, aparatură medicală importantă pentru clinica de Cardiologie, aparatură pentru clinica de Anatomie Patologică, un ecograf performant pentru realizarea de ecografii cardiologice și ginecologice la Clinica de Obstetrică-Ginecologie. Sponsorii au ajutat la renovarea și modernizarea unor saloane de la Clinica Chirurgie II, dar și la dotarea cu mobilier.
Salvați Copiii a ajutat SCJU Craiova prin dotarea clinicii de Neonatologie cu monitoare cardio-respiratorii, pulsoximetre, dar și monitoare ce ajută la îngrijirea micuților pacienți.
O mare reușită pentru SCJU Craiova a fost înființarea laboratorului de Genetică Medicală în structura spitalului, prin Ordinul Ministerului Sănătății 334/2019, spun reprezentanţii spitalului. Amenajarea laboratorului se face în parteneriat cu o asociaţie, iar dotarea se face în parteneriat cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova și prin proiectul POCU-PROGENERARE coordonat de SCJU Craiova prin doctorul Mihai Ioana.
„Astfel, SCJU Craiova se va bucura de dezvoltarea portofoliului de testări genetice decontate prin Programele Naționale ale Ministerului Sănătății. În cadrul centrului de genetică sunt testați pacienți de pe întreg teritoriul României, acesta fiind un centru de referință la nivel național. Începând cu luna ianuarie SCJUC în parteneriat cu UMF Craiova devine centru național de formare în tehnici genetice avansate. Din decembrie 2019 SCJUC va avea la dispoziție, prin proiectul POCU-PROGENERARE (cofinanțat de MS), reactivii și echipamentele necesare secvențierii ADN de ultimă generație”, se mai arată în documentul menţionat.
Totodată, se precizează că, în cadrul serviciului de Radiologie a fost reparat la sfârșitul lunii iulie 2019 aparatul de osteodensitometrie, aparat care era nefuncțional din anul 2017, dar şi că la sfârșitul anului 2018 a fost demarată procedura de achiziție a unui aparat de Radiologie clasică din surse proprii și din fondul de dezvoltare, în ideea de a reduce costurile și de a evita să mai fie utilizate în mod excesiv aparatele CT. Această procedură a fost finalizată în data de 01.03.2019, aparatul urmând să fie pus în funcțiune.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Investiţii cu bani de la stat

Reprezentanţii spitalului amintesc şi investiţiile făcute de administraţia judeţeană.
„Conducerea spitalului și-a dorit și rezolvarea unei probleme ce ține de îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru angajați. Este vorba de amenajarea la demisolul spitalului a unui număr de 1.093 de vestiare și grupuri sanitare. Ca urmare a solicitării conducerii spitalului, CJ a demarat o licitație pentru amenajarea acestui spațiu, iar lucrările vor începe în luna martie 2020.
Cu sprijinul CJ Dolj, Policlinica Sportivă și laboratorul din cadrul policlinicii au fost dotate cu echipamente medicale extrem de necesare. De seviciile policlincii sportive beneficiază mii de sportivi din şase judeţe.
Lucrările de modernizare realizate cu sprijinul CJ Dolj continuă la SCJU Craiova. Multe dintre secții au fost renovate, acum a intrat în reabilitare nodulul central, scările principale. (…) Clinica de Urologie a spitalului a fost vitregită în ultimii ani în ceea ce privește achiziția de aparatură medicală. Conducerea spitalului a făcut demersuri pentru dotarea cu aparate necesare desfășurării actului medical. Astfel, clinica urmează să primească un sistem de endourologie joasă și înaltă. Endourologia permite rezolvarea patologiei litiazice, tumorale și a altor boli urologice, fără a mai fi nevoie de incizii mari și deschiderea pacientului. În acest fel, evoluția postoperatorie și recuparerea sunt semnificativ îmbunătățite”, se mai precizează în bilanţ.
Între alte investiţii şi dotări făcute în unitatea medicală cu sprijinul financiar al administraţiei judeţene se menţionează achiziţia unui turn chirurgie laparoscopică de ultimă generație, care va ajunge în perioada imediat următoare în spital, o trusă de endoscopie digestivă superioară și inferioară de ultimă generație, pentru clinica de Gastroenterologie, dar şi faptul că aparatele vechi de 10 ani, necesare pentru tratarea pacienților arși urmează să fie înlocuite. Acum medicii vor primi două aparate electrodermatom, necesare pentru realizarea transplantului de piele.
Aparatură medicală a fost achiziţionată şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, până acum fiind vorba de o sumă de peste trei milioane euro.
„Astfel, pentru Unitatea de Transfuzie Sanguină a fost cumpărat aparat pentru  dezghețarea  și încălzirea plasmei precum și a pungilor de sânge. O achiziție extrem de importantă este cea a unei hote pentru prepararea citostaticelor necesară în compartimentul de Oncopediatrie. O altă achiziție importantă este cea pentru dotarea centrului de hemodializă cu aparate de dializă și aparate de tratare a apei, dar și cu fotolii noi pentru pacienții care fac dializă. Clinica de Neonatologie primește aparate de ventilație, dar și echipament pentru screening auditiv. Pentru clinicile de Chirurgie I și II, dar și Clinica de Chirurgie plastică au fost cumpărate lămpi de operație noi, iar pentru ATI aparate noi de anestezie. (…) Acum este în licitație achiziționarea unei stații de sterilizare extrem de importantă pentru combaterea infecțiilor nosocomiale. (…) În procedură de licitație sunt și mai multe mese de operație, electrocautere pentru clinicile de cardiologie, monitoare pentru nou-născuți, echipamente pentru laboratorul de anatomie patologică”, adaugă reprezentanţii SCJU Craiova.
Aceştia afirmă că au reușit în ultimul an să rezolve unele dintre problemele grave sesizate de pacienți și aparținători, de mai mulți ani, cum sunt cele legate de gongile apărute în diverse locuri din spital.
„În spital nu mai există insecte. Spitalul are firmă care se ocupă de dezinsecție
O parte din problemele grave cu care se confruntă cea mai mare unitate medicală din Oltenia au fost rezolvate în ultimul an. Sunt cunoscute numeroasele sesizări venite din partea pacienților sau aparținătorilor cu privire la existența în spital a insectelor. Trebuie știut că până în urmă cu câteva luni deratizarea și dezinsecția spitalului era asigurată de un PFA, o persoană fizică autorizată, care nu reușea să acopere nevoile unui spital cu o asemenea capacitate – cea mai mare unitate medicală din Oltenia, spitalul cu cel mai mare număr de paturi la nivel național. Astfel, au fost făcute demersurile necesare, iar în acest moment dezinsecția la SCJU Craiova este asigurată de o firmă abilitată”, se menţionează în bilanţul SCJU.
În plus, spun reprezentanţii spitalului, unitatea medicală este pregătită pentru sezonul rece: „Pe perioada iernii pacienții și cadrele medicale s-au plâns mereu de faptul că în anumite saloane este frig. Pentru a evita aceste situații și în acest an, conducerea spitalului a demarat o licitație care a fost adjudecată, care presupune achiziționarea de schimbătoare de căldură și echilibrarea instalației tehnice, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj”.
La SCJU Craiova se face tromboliză, după ani buni în care pacienții nu au putut beneficia de această procedură, mai scot în evidenţă reprezentanţii spitalului, amintind şi că unitatea mobilă pentru depistarea cancerului de col uterin trimisă de către Ministerul Sănătății la SCJU Craiova în 2018 merge săptămânal în satele și comunele doljene unde o echipă de medici ginecologi de la SCJU Craiova fac testări gratuite pentru prevenția și depistarea cancerului de col uterin.

„Mizeria trebuie scoasă în continuare de sub preș”

Reprezentanţii SCJU Craiova recunosc însă că mai sunt multe de făcut în uitatea medicală.
„În câteva cuvinte, așa arată ultimul an la SCJU Craiova. Echipa managerială a reușit să bifeze câteva realizări pe care le lăsăm la aprecierea pacienților.
Nu este însă suficient. Mizeria trebuie scoasă în continuare de sub preș, pentru a putea fi înlăturată. Suntem conștienți că mai sunt multe de făcut. Ne dorim ca pacienții și asociațiile de pacienți să știe că la SCJU Craiova găsesc mereu o ușă deschisă, că la orice problemă întâmpinată conducerea spitalului trebuie să fie prima sesizată.
Ne dorim să dezvoltăm mai multe programe de prevenție și educație medicală, să creștem accesul la serviciile medicale și încrederea în unitățile medicale de stat, în care lucrează aceiași medici din sistemul privat.
SCJU Craiova își propune în perioada următoare să dezvolte acțiuni prin care să informeze și conștientizeze atât pacienții cât și medicii asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au, dar și măsuri pentru crearea unui mediu propice desfășurării actului medical în condiții de profesionalism și de respect pentru pacienți”, se încheie bilanţul SCJU Craiova pe ultimul an.

Politica