vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

VIDEO/Tăriceanu, la Craiova: „Să ştiţi că prosperitate nu există fără libertate”

ALDE şi-a prezentat candidaţii pentru Parlamentul European, sâmbătă, la Craiova, în faţa membrilor de partid şi simpatizanţilor din Oltenia, în cadrul unui eveniment organizat la Centrul Multifuncţional.

La eveniment au luat parte liderii partidului, în frunte cu preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi peste 3.000 de persoane, după cum au afirmat reprezentanţii partidului.

Tăriceanu a fost întâmpinat cu pâine, sare, ţuică şi zaibăr.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Votaţi ALDE pe 26 mai şi atunci domnul Călin Popescu Tăriceanu va fi preşedinte”

Deputatul ALDE, Ion Cupă, preşedintele organizaţiei de la Dolj a partidului a fost cel care a deschis seria discursurilor.

Ştiu că aici, în sală, sunt „oştenii” ALDE care pe data de 26 mai se vor trezi foarte de dimineaţă şi vor merge la culcare foarte, foarte târziu. Sper din tot sufletul ca atunci când vom merge la culcare fiecare dintre noi, când pune capul pe pernă, să fim foarte mulţumiţi de ceea ce am obţinut în acea zi. Este un moment istoric, după părerea mea. (…) Haideţi să facem ca Oltenia să însemne ceva pe data de 26 mai! Avem cei mai buni candidaţi. (…) Sunt convins că aţi întâlnit foarte mulţi oameni, care nu sunt membri ALDE, care spun că domnul Călin Popescu Tăriceanu trebuie să candideze şi poate să fie preşedintele României. Haideţi să facem un lucru simplu. Celor care susţin asta să le spunem: votaţi ALDE pe 26 mai şi atunci domnul Călin Popescu Tăriceanu va fi preşedinte”, a fost mesajul lui Ion Cupă.

Secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu a afirmat, la rândul său: „Prezenţa dumneavoastră astăzi îmi dă speranţa că pe 26 mai ALDE, ca singurul partid liberal din România, va deveni şi prima forţă liberală din România. De asemenea, îmi dă speranţa ca în luna decembrie să avem un preşedinte cu adevărat liberal al României, în persoana lui Călin Popescu Tăriceanu”.

Andrei Gerea, candidat la Parlamentu European, a declarat: „A fi liberal înseamnă foarte mult, înseamnă a te preţui pe tine şi a-i preţui pe ceilalţi, înseamnă să-ţi doreşti atât individualitatea cât şi diversitatea şi oamenii aceia care spun despre ei, cu titlu de glorie, că sunt tineri şi frumoşi şi liberi şi nu ştiu ce înseamnă acest lucru, îmi pare rău pentru ei, ar trebui să ia exemplu de la dumneavoastră, toţi cei care faceţi politică liberală ALDE”.

Norica Nicolai le-a transmis celor prezenţi că este convinsă că „succesul ne aşteaptă”.

ALDE este singurul partid liberal din România de care Uniunea Europeană, Parlamentul European are nevoie”, a continuat ea.

Nu există prosperitate fără libertate, a fost mesajul preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

„Am să vă spun un lucru care pe mine mă preocupă permanent: vrem să fim o ţară prosperă, cu cetăţeni prosperi. Dar să ştiţi că prosperitate nu există fără libertate. Cei care au căzut sub gloanţele represiunii în decembrie 1989 nu au cerut nici pâini, nici salam. Au murit pentru libertate. Libertatea a fost câştigată greu în România, mai greu decât în orice altă ţară din lagărul comunist. A fost câştigată cu sânge. Ei bine, nu am avut nicio clipă capacitatea să îmi imaginez că după 30 de ani de la căderea comunismului, în România se vor reintroduce aceleaşi sisteme prin care comunismul a condus România 45 de ani: sistemul de teroare, sistemul de ascultare a telefoanelor, frăţia dintre securitate şi procuratură. (…) Ei bine, din perspectiva ALDE, ceea ce ne împiedică să progresăm mai mult şi mai bine este corupţia din statul paralel şi nedreptăţile pe care acesta le generează, abuzurile şi excesele cărora le-au căzut victime mii şi mii de oameni nevinovaţi. Vreau să eliberăm justiţia de prădătorii statului paralel. (…) Lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie un prilej de răzbunare sau de eliminare a adversarilor politici. Nu este o vânătoare de vrăjitoare pentru că nu suntem într-o dictatură din lumea a treia”, a spus Tăriceanu.

În încheiere, Anişoara Stănculescu, preşedinte ALDE Craiova, a afirmat: „ALDE merge mai departe, cu fruntea sus, în România şi Europa”.

Politica