Conecteaza-te cu noi

Actualitate

ANAF. Bonificaţii pentru cei care achită până la 15 decembrie obligaţiile fiscale

Publicat

pe

Contribuabilii persoane fizice care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, vor primi bonificaţii.

Potrivit ANAF, această bonificaţie se acordă prin efectul legii, fără a mai fi necesară comunicarea unui act administrativ fiscal din partea organului fiscal central.

Contribuabilii persoane fizice pentru care au fost comunicate decizii de impunere anuală aferente impozitului pe venit anual pentru veniturile realizate de persoanele fizice în anul 2017, precum şi aferente contribuţiei individuale de asigurări sociale datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2016 – 2017, şi care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, cel puţin 90% din sumele stabilite prin acestea, beneficiază de o bonificaţie reprezentând 10% din suma stabilită prin aceste decizii de impunere anuală.

Despre acordarea bonificaţiei, organul fiscal central înştiinţează contribuabilii, persoane fizice, după expirarea termenului de plată pentru acordarea acesteia, respectiv 15 decembrie 2018, inclusiv. Efectuarea stingerii în evidenţa fiscală se aplică de organele fiscale până la data de 31.07.2019. După scăderea din evidenţa fiscală organul fiscal înştiintează persoana fizică cu privire la acordarea bonificaţiei până la data de 31.08.2019.

Continue Reading
Publicitate

© 2022. Toate drepturile rezervate.