sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Stadionul de atletism stă după avize

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat, joi, în cadrul şedinţei de Consiliu Local că lucrările de execuţie a stadionului de atletism din Craiova vor fi scoase la licitaţie în acest an. Edilul a precizat că proiectul este gata, dar se aşteaptă unele avize.

Problema întârzieri construirii acestui stadion a fost ridicată de consilierul local (PNL) Adriana Ungureanu.

„După tot spectacolul pe care l-am făcut în urmă cu un an, cu proiectul privind stadionul de atletism cu 5.000 de locuri, cu ideea că îl facem internațional, se taie din bugetul alocat acestui obiectiv. Din 297.000 de lei rămân 290.000 de lei. Ni s-a prezentat că se va face, iar părinții mai multor copii care ne reprezintă în concursurile naționale m-au rugat să vă spun că au nevoie de o pistă de alergare. Dacă nu dorim ca acești copii să facă sport ar trebui să li se spună de la început cum stau lucrurile. Nu mi se pare normal să propunem investiții și apoi să tăiem din sume. Văd că și reabilitarea bazinului de înot de la „Carol I” are de suferit. S-au luat și de aici bani și iar nu se mai face nici acest bazin”, a afirmat Ungureanu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primarul Mihail Genoiu a explicat: „Doamna director care se ocupă de proiectul privind stadionul de atletism avea termen ca acesta să fie pe ordinea de zi a ședinței din această lună, spre avizare. Proiectul este depus în acest moment la avizare ISU. Nu s-a obținut această autorizație și de aceea proiectul nu se află pe ordinea de zi. Proiectantul are ca termen de depunere data de 15 noiembrie. Doamna director a pus în buget bani pentru execuție, în speranța că se va reuși proiectarea într-un timp mai scurt decât cel din contract. Se pare că nu este simplu să se obțină avizele necesare. Procedura de licitație pentru execuție va începe anul acesta. De aceea a rămas o sumă de bani în buget, să putem demara procedura de licitație. Am făcut atletism de la 12 ani și am tocat din pista stadionului central și nu există un sport pe care să îl iubesc mai mult și îmi doresc un teren care să fie și de competiții naționale și internaționale, dar nu pot să forțez anumite proceduri”.

 

Politica