marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

OLT. Percheziţii la evazionişti. Prejudiciu: peste 4.500.000 lei

Nouă percheziţii au fost desfăşurate, vineri dimineaţă, de polițiștii de investigare a criminalității economice din Olt, într-un dosar de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 4.500.000 de lei. Cinci persoane vor fi conduse la audieri.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că percheziţiile sunt desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, la domiciliile unor persoane fizice și sediile sociale ale unor persoane juridice bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În cadrul acțiunii au participat 29 de polițiști, fiind angrenați și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Aceeaşi sursă arată că un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Slatina, în calitate de administrator a patru societăți comerciale, cu sediile în Bulgaria și în România, în cursul anului 2015, ar fi achiziționat autoturisme second hand din spațiul intracomunitar, pe care, le-ar fi comercializat ulterior pe teritoriul României, aplicând în mod necorespunzător TVA la marja de profit.
Totodată, operațiunile comerciale în cauză nu ar fi fost înregistrate integral în evidențele contabile ale societăților comerciale administrate de bărbat, prejudiciind astfel bugetul de stat cu aproximativ 4.503.278 lei.
„Cu ocazia efectuării perchezițiilor urmează a se proceda la ridicarea de evidențe contabile, unități de calcul și alte înscrisuri necesare soluționării cauzei. 5 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și luării măsurilor legale”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Politica