joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV – DINAMO BUCUREȘTI

Sâmbătă, 1 septembrie a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, va asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor, care vor fi prezenți la partida de fotbal disputată între echipele U CRAIOVA 1948 CLUB SPORTIV și DINAMO BUCUREȘTI, pe Stadionul ”Ion Oblemenco”.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.30, doar pe bază de bilete sau invitații.

Pentru facilitarea accesului în stadion, organizatorul a luat măsura ca biletele de acces pentru porțile 3 și 4 să fie valabile și pentru porțile 5 și 6.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Precizăm că, pe momentul accesului în stadion a suporterilor oaspeți, se va restricționa temporar accesul la porțile 3 și 4.

Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor și protecția arbitrilor, îndrumarea și supravegherea publicului în stadion se va realiza cu agenți ai societății de pază și protecție contractată de organizator.

Pe Esplanada din fața stadionului ”Ion Oblemenco”, începând cu ora 18.30, se va organiza Fanzone, spațiu de divertisment destinat spectatorilor.

Informații și recomandări pentru spectatori

Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare, recomandăm spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces.

Informăm suporterii că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice, spectatorii neavând voie să dețină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.

Spectatorilor le este interzis să staționeze pe scările care delimitează sectoarele, să ocupe alte locuri decât cele prevăzute pe documentele de acces, precum și refuzul eliberării acestora la avertismentul verbal al reprezentanților societății specializate de protecție și pază sau al forțelor de ordine.

De asemenea, este interzisă afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de orice fel și la violență.

Este interzis accesul în stadion cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol siguranța participanților.

Spectatorilor le este interzis să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine. Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar şi al bagajelor, efectuat de personalul de ordine şi siguranţă, sau care săvârşeşte, înainte de a intra în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravenţională în legătură cu competiţia sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.

Spectatorilor le este interzis să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine, pe traseele către locul de desfășurare a meciului, în apropierea și în incinta arenei sportive.

Politica