Tânăr polițist mort, după ce a intrat cu mașina într-un copac

Eliza Radu

Un tânăr polițist din județul Dolj și-a pierdut viața după ce a intrat cu mașina într-un copac. Potrivit IPJ Dolj, tânărul, de 29 ani, din Ghidici, se deplasa cu autoturismul pe DJ 561D, dinspre Rast spre Băilești. La un moment dat, a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a oprit cu autoturismul într-un copac de marginea drumului. Tânărul nu a supraviețuit. El era singur în mașină.

Reclame

Potrivit IPJ Dolj, el era polițist, încadrat în anul 2016, din sursa externă și lucra în cadrul Postului de Poliție Negoi. El se afla în afara orelor de program.

Reclame
author avatar
Eliza Radu
Distribuie acest articol