Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Gorj: Rețineri după perchezițiile de la RAR Gorj

Publicat

pe

Trei angajați ai unei instituții publice și un alt salariat al unei societăți comerciale au fost reținuți de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, după o acțiune organizată, ieri, împreună cu ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Gorj, privind suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni de corupție în legătură cu acordarea dreptului de circulație pentru autovehicule achiziționate din străinătate care nu respectau condițiile legale.

„Marți, 24 iulie a.c., ofițerii D.G.A. – S.J.A. Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au organizat și efectuat activitatea de prindere în flagrant a unei persoane fără calitate specială (angajat al unei instituții publice), care a primit cu titlu de mită suma de 710 lei de la reprezentantul unei societăți comerciale de intermediere înmatriculări autovehicule, în scopul obținerii avizului de inspecție tehnică a unui autovehicul achiziționat din Anglia, care nu respectă condițiile tehnice. Ca urmare a acestei situații, la delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în cursul zilei de ieri, ofițerii D.G.A. – S.J.A. Gorj, împreună cu cei din alte 4 servicii județene, respectiv Dolj, Olt, Mehedinți și Vâlcea, au efectuat 6 percheziții la o instituție publică din Gorj, la o societate comercială ce are ca obiect de activitate înmatriculare autovehicule, precum și la domiciliile unor persoane fizice de pe raza judeţului”, se arată în comunicatul Serviciului Județean Anticorupție Gorj.

Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că, angajați ai unei societăți comerciale din județ sunt implicați în activităţi de intermediere a înmatriculării unor autovehicule cu sprijinul unor lucrători din cadrul unei instituții publice specializate, aceştia din urmă încălcând prevederile legale cu privire la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la identificarea, omologarea și acordarea dreptului de a circula pe drumurile publice unor autovehicule ce prezintă defecțiuni tehnice sau nu au reglate farurile pentru Europa, fiind cumpărate din Anglia.