Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Anchetă socială în cazul copilului ascuns în podul casei

Publicat

pe

O anchetă socială va fi făcută de Primăria Brebeni, la solicitarea DGASPC, în familia copilului în vârstă de 12 ani care a fugit de acasă şi a fost găsit, în podul casei, după trei zile. Directorul Direcţiei General de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASP), Rădiţa Piroşca, a afirmat că, deocamdată, nu se impune o măsură de protecţie socială pentru copii. Pe lângă băiatul care a fugit de acasă, familia mai are încă trei copii, dintre care doi de vârstă şcolară. Cu toţii locuiesc împreună cu bunicii, în casa acestora din comuna Brebeni.

„Deja ne-am sesizat şi am luat legătura cu asistenţa socială de la primărie. Ne-au transmis că este o familie, soţ şi soţie, care mai are trei copii, dintre care doi sunt elevi. Locuiesc cu bunicii paterni, într-o casă proprietate a acestora. Sunt într-adevăr condiţii modeste de locuit, deţin în gospodărie animale şi păsări, tatăl lucrează ocazional. În comunitate este cunoscută ca o familie liniştită, muncitoare şi am solicitat, conform procedurii şi competenţelor noastre o anchetă socială, o caracterizare şcolară, declaraţiile părinţilor şi bunicilor. Deocamdată, conform primăriei, nu se impune o măsură de protecţie specială pentru copii. Urmare evaluării finale, credem noi că se va impune o consiliere a familiei în ceea ce priveşte relaţiile părinţi-copii”, a afirmat Rădiţa Piroşca. Băiatul în vârstă de 12 ani, din comuna Brebeni, dispărut încă de marţi seara, a fost găsit, joi dimineaţa, de poliţiştii care desfăşurau acţiuni de căutare. Copilul era ascuns chiar în podul casei familiei sale, însă în perioada în care a fost plecat de acasă a dormit inclusiv în fâneţele vecinilor. Joi dimineaţă fuseseră reluate căutările băiatului în vârstă de 12 ani, după ce seara trecută acţiunea se încheiase la ora 23.00. Surse din localitate au declarat că băiatul ar fi fugit de acasă din cauza situaţiei de acolo, el făcând parte dintr-o familie dezorganizată. Totodată, miercuri dimineaţă, la prima oră, el ar fi fost văzut acasă de o vecină, când şi-ar fi luat telefonul mobil. Aceleaşi surse susţin că nu este prima dată când băiatul pleacă de acasă.

© 2022. Toate drepturile rezervate.