sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Fântâna cinetică din Severin, curățată gratis

Caravana naţională „Cif Curăță România” a trecut și prin Drobeta Turnu Severin, unde a fost înfrumusețat un obiectiv turistic și de agrement important. Acţiunea a avut loc sâmbătă, 2 iunie a.c., la Fântâna Cinetică din municipiu, care a fost curățată și înfrumusețată. Pentru a contribui la starea de bine a comunităţii locale, echipa Cif, câștigătorii campaniei împreună cu Lucian Mîndruţă, ambasadorul „Cif Curăță România” și Bianca Adam (Tequila), vlogger, au curățat Fântâna Cinetică din Severin, redându-i strălucirea.

Acţiunea face parte din programul naţional Clean&Travel, proiect care se desfăşoară pentru al cincilea an consecutiv. Patru oraşe, printre care şi Drobeta Turnu Severin, au făcut parte anul acesta din campania organizată de Cif. După acțiunea de curățare, Fântâna Cinetică din Severin a fost  înfrumusețată cu o piesă de mobilier urban.

„Știm cât de important este mediul în care locuim şi cu toţii ne dorim să trăim în locuri cât mai frumoase, căci acestea ne oferă permanent o stare de bine. Tocmai de aceea, Cif își continuă misiunea, printr-un îndemn la implicare activă în acţiunile de curățare și înfrumusețare a spațiilor publice. Dacă anul trecut ne-am ocupat să curățăm obiective turistice din diferite orașe ale țării, anul acesta ne-am propus să readucem curăţenia acelor locuri funcţionale sau cu o însemnătate aparte pentru comunităţile locale, împreună cu toţi românii care îşi doresc să susţină misiunea Cif. Ne dorim ca românii să fie mereu mândri de locurile de care aparțin și îi încurajăm să călătorească în țară, tocmai pentru a vizita astfel de oraşe deosebite, precum cele pe care au ocazia să le descopere în campania noastră”, declarat Andra Sima, Brand Building Category Manager – Household Cleaning, Unilever.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Lucian Mîndruță, la Drobeta Turnu Severin

„Anul trecut am curățat o fântână, un tren, o casă de cultură, dar mai ales, am curățat praful de pe cheful de treabă al câtorva zeci de oameni. Oamenii care m-au ajutat la curățenia din 2017. Sunt mândru de voluntarii noștri și sper că acasă la ei au dus exemplul mai departe și altora. Anul acesta? Anul acesta ne întoarcem mai mulți și mai harnici. Avem mai multă Românie de scos la lumină, avem alte orașe, alte locuri și mai ales, sper să avem mai mulți oameni care ne urmează exemplul. Pentru că nu putem face curat peste tot, dar putem să-i facem atenți pe oamenii mulți care își doresc o țară mai curată. Hai cu noi să fim scânteia de la început!”, a declarat  Lucian Mîndruţă, ambasador „Cif Curăţă România”.

Anul acesta, din campania „Cif Curăță România” au făcut parte orașele Iași, Oradea, Drobeta Turnu Severin și Sinaia. Acțiunea de la Severin închide ediția din 2018, după o serie de locuri cu însemnătate funcțională înfrumusețate în întreaga țară. Misiunea Cif a fost aceea de a curăța spații importante pentru comunitățile locale, precum locuri de întâlnire, pasaje pietonale sau zone de promenadă, fântâni cinetice etc.

Politica