marți, decembrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

OLT. Angajări lunare, până la sfârșitul anului, la Pirelli

Grupul italian Pirelli face angajări pentru fabrica din Slatina, obiectivul companiei fiind 50 de persoane recrutate în fiecare lună, până la sfârşitul anului.

CEO-ul Pirelli România, Wolfgang Meier, a declarat, joi, la Slatina că producătorul de anvelope are nevoie de toate categoriile de personal, începând de la operatori, până la specialişti în toate sectoarele de activitate.

Campania de recrutare pe care noi o facem este una permanentă, aşa cum am anunţat şi la începutul anului, continuăm să creăm noi locuri de muncă. De aceea, îi invităm pe cei care doresc să intre în familia Pirelli să îşi depună CV-ul la poarta principală a fabricii noastre sau on-line, la adresa de e-mail [email protected]. Posturile sunt variate, căutăm de la operatori, până la specialişti, ingineri, în absolut toate sectoarele, de la mentenanţă, la cercetare şi dezvoltare, la partea de producţie. Absolut oricine doreşte să aplice pentru un loc de muncă în compania noastră este binevenit”, a declarat Woflgang Meier.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru că Pirelli se extinde cu o nouă hală de producţie şi depozitare pe o suprafaţă de aproximativ şase hectare, nevoie de angajaţi va fi mereu.

Continuăm investiţiile, fabrica va continua să crească, şi de aceea atât partea de specialişti, cât şi partea de operatori reprezintă oportunităţi pentru cei care îşi doresc să intre în fabrica noastră. Vorbim de angajări care se fac lunar şi care pot să depăşească 50 de persoane. Perioada de recrutare va continua până la sfârşitul anului, cel puţin. Apoi, în funcţie şi de numărul de CV-uri pe care le vom înregistra, vom continua această campanie de recrutare”, a mai spus CEO-ul Pirelli Tyres România.

Politica