duminică, decembrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Încă o biluță de mercur, găsită în Drobeta Turnu Severin

Încă o biluță de mercur a fost găsită în Drobeta Turnu Severin în zona din care, în urmă cu două zile, pompierii au ridicat aproximativ 250 de grame din aceeași substanță.

Cel mai probabil, a ieșit din pământ în urma ploilor căzute. Potrivit unor surse, pompierii au luat de la fața locului o cantitate mare de pământ pentru a verifica dacă mai există mercur.

Reamintim că, luni, aproximativ 250 de grame de mercur au fost găsite în zona blocului Z3 din Drobeta Turnu Severin. O femeie a alertat autorităţile după ce a văzut că un copil se juca în apropiere.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autoritățile nu au confirmat încă faptul că este vorba despre mercur, fiind trimise probe la un laborator de specialitate din „substanţă de culoare argintie” găsită.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere fără drept de substanțe toxice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 359 din Codul Penal.

Politica