Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Procesiune religioasă pe străzile din Târgu Jiu

Publicat

pe

Sute de târgujieni au luat parte, duminică seară, la procesiunea religioasă închinată Sfinţilor Constantin şi Elena, ocrotitorii municipiului Târgu Jiu. Ceremonia a fost oficiată de un impresionant sobor de preoţi, de la evenimnet nelipsind poliţiştii locali, care au purtat făclii aprinse. Slujba religioasă a avut loc la Biserica ce poartă hramul Sfinţilor Constantin şi Elena şi a dat startul evenimentelor dedicate Zilelor Municipiului Târgu Jiu. Ca în fiecare an, cel mai aşteptat moment al serii a fost traseul parcurs de soborul de preoţi cu icoana Sfinţilor Împăraţi, fanfara mergând în fruntea mulţimii care a luat la pas principalele străzi din oraş. Primarul Marcel Romanescu s-a aflat pentru prima dată la evenimnet, în postura de edil, luând parte la ceremonie și viceprimarii Aurel Popescu și Adrian Tudor, președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu și prefectul de Gorj, Ciprian Florescu. Pentru târgujieni, procesiunea religioasă este, în fiecare an, un eveniment special. Cei care au participat pentru prima dată s-au declarat încântați de organizare și speră ca tradiția să nu se piardă.