Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Consiliul Județean Dolj continuă investițiile în Sănătate

Publicat

pe

După ce zilele trecute a inaugurat una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani, respectiv Clinica de Cardiologie Intervențională, administrația județeană continuă investițiile în domeniul sănătății. Pe lângă proiectele deja demarate, se prefigurează unele noi.
Unul dintre proiectele aflate în derulare este cel al extinderii Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Craiova. Demersul prevede modernizarea spațiilor existente și extinderea acestora de la 900 mp cât este în prezent, la aproximativ 3.700 mp. În acest an, din bugetul CJ Dolj se alocă 5 milioane lei pentru continuarea lucrărilor, 6,9 milioane lei pentru dotarea cu echipamente și 600 mii lei pentru proiectarea și construcția depozitului de gaze medicale.
„Consiliul Județean Dolj investește din fonduri proprii aproximativ 7 milioane de euro pentru modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe. Această investiție va fi de excepție, cu două săli de operații, în condițiile în care până acum bolnavii erau duși cu liftul, acum coboară doctorii la sălile de operații dotate. A investit alte 8 milioane de euro, din fonduri europene, la Ambulatoriul de specialitate al SCJU și a demarat un proces de reabilitare și modernizare a spațiilor, pe fiecare etaj al spitalului.  Ne îndreptăm cu alocări semnificative către Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna, către Spitalul Orășenesc Dăbuleni și Policlinica Sportivă, precum și către cele 7 unități medico-sociale pe care le avem și cred că putem spune că, prin toate aceste demersuri pe care le-am inițiat, ne facem datoria față de domeniul sănătății. Pe de altă parte, în cursul acestei săptămâni (n.r. săptămâna trecută) a fost prezent la Craiova domnul Cristian Grasu, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, cu care am stabilit că aici va funcționa un Institut Oncologic, care va fi amplasat în zona în care funcționează în prezent actuala secție a SCJU. Consiliul Județean va interveni, fie cu fonduri europene, fie cu sume din surse proprii, pentru reabilitarea și modernizarea clădirii existente, lângă care va fi construită o structură nouă, destinată și ea institutului”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Președintele Consiliului Județean Dolj și-a reafirmat dorința de a menține deschis și funcțional Spitalul Județean de Urgență din Craiova, chiar și după construirea celui regional, dacă acesta va fi realizat în cele din urmă.
„Noi susținem, în continuare, că un spital regional care apare și care are 800-900 locuri, nu poate să preia din spitalul județean tot ce este acolo și atunci trebuie găsită o formulă prin care să rămână”, a spus Ion Prioteasa care a mai precizat că în perioada următoare CJ Dolj va face o contraexpertiză pentru a se stabili dacă clădirea SJU mai poate fi ținută în picioare.
17% din bugetul Consiliului Județean Dolj alocat investițiilor din acest an, respectiv 33.113.680 lei sunt direcționați către unitățile sanitare.

© 2022. Toate drepturile rezervate.