vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ameninţări cu grevă generală, marţi, la SJCU Craiova

Au încheiat săptămâna cu proteste şi nu se vor opri aici! Este vorba despre sute de angajaţi ai Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă Craiova care, vineri, au ieşi din nou în faţa unităţii medicale nemulţumiţi de faptul că cei din Ministerul Sănătăţii nu au venit cu soluţii la problemele lor salariale. Angajaţii SJCU Craiova au scandat lozinci împotriva actualilor guvernanţi, poftindu-i la câteva ore de muncă în cadrul instituţiei.

Regulamentul privind sporurile a afectat foarte multe lefuri, în sensul diminuării lor, amintind aici salariile asistentelor, infirmierelor, brancardierilor, farmaciştilor, biologilor, chimiştilor şi ale altor categorii de personal auxiliar, fapt pentru care oamenii sunt hotărâţi să declanşeze grevă generală. Sindicaliştii au făcut deja un bilanţ în acest sens, având nevoie de semnături, primind acordul de la aproximativ 1.700 de persoane. „Noi am strâns deja 1.700 de semnături de la un total de 2.200 de asistente, infirmiere sau brancardieri pentru declanşarea grevei generale. Dacă nici luni cei de la Ministerul Sănătăţii nu vin cu soluţii, marţi, noi vom intra în grevă”, a declarat Ion Cotojman, liderul Sindicatului Unimedical.

Politica